|luni, octombrie 15, 2018
  • Follow Us!

Încasarea impozitului şi contribuţiilor aferente veniturilor agricole 

Masuri-de-atenuare-a-impactului-impozitelor-agricole--Banii-ar-putea-ajunge-in-vistieria-primariilor

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648/2013, a fost publicat Ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul Finanţelor Publice şi viceprim-ministrului, ministrul Dezvoltării Regionale nr. 1.714/3246/2013 pentru aprobarea Procedurii de încasare şi de virare la bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale a sumelor încasate în numerar de către compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a modului de colaborare şi de realizare a schimbului de informaţii dintre organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi organele fiscale din cadrul unităţilor administrativ- teritoriale.

În documentarul de mai jos, prezentăm cele mai importante prevederi reglementate prin actul normativ menţionat.

Dispoziţii generale

Persoanele fizice care datorează impozit şi contribuţii aferente veniturilor din activităţi agricole, precum şi accesorii pentru neachitarea la scadenţă a acestora, pot efectua plata acestor obligaţii fiscale şi la compartimentele de specialitate ale unităţii administrativ-teritoriale corespunzătoare localităţii în care îşi au domiciliul fiscal, în numerar, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– în localitatea unde îşi au domiciliul fiscal nu există o unitate teritorială a ANAF;

– între unitatea administrativ-teritorială, prin primar, şi direcţia generală regională a finanţelor publice în cărei rază se află localitatea, prin directorul general sau împuternicitul acestuia, s-a încheiat un protocol în acest scop.

Prin protocol se stabilesc acordul unităţii administrativ-teritoriale cu privire la încasarea obligaţiilor fiscale, modalitatea de comunicare a informaţiilor între compartimentul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale şi organul fiscal competent din subordinea ANAF precum şi orice alte măsuri pe care părţile le consideră necesare pentru aplicarea art. I şi II din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Lista unităţilor administrativ- teritoriale care au încheiat protocolul cu direcţia generală regională a finanţelor publice se publică pe pagina proprie de internet a acesteia precum şi pe cea a ANAF şi a prefecturii judeţului.

Primăriile vor asigura publicarea protocolului la sediul acestora, precum şi în alte locuri de interes public, cum ar fi unităţi medicale, culturale şi altele asemenea, pe care le apreciază ca fiind utile pentru aducerea protocolului la cunoştinţa contribuabililor interesaţi.

 

Încasarea şi virarea sumelor reprezentând obligaţiile fiscale aferente veniturilor agricole

Plata sumei privind obligaţiile fiscale aferente veniturilor agricole se face în numerar la compartimentul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale.

Compartimentul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale încasează sumele plătite de contribuabil în baza listei transmisă de organul fiscal competent sau în baza deciziilor de impunere ori a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii prezentate de contribuabil.

Atenţie! Compartimentul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale încasează sumele plătite de contribuabil chiar dacă acesta efectuează o plată mai mică decât cuantumul obligaţiilor fiscale datorate.

Data plăţii obligaţiilor fiscale este data înscrisă în documentul de plată eliberat de compartimentul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale care a încasat suma.

În documentul de plată eliberat de compartimentul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale, acesta menţionează cuantumul şi natura obligaţiei fiscale achitate de contribuabil, precum şi contul bugetar al obligaţiei fiscale ce face obiectul plăţii, astfel:

– 20.03.01.13 – pentru impozitul pe veniturile din activităţi agricole şi accesoriile acestuia stabilite prin decizia de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit sau decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii;

– 26.21.05.03.02 – pentru contribuţiile de asigurări sociale de sănătate şi accesoriile acestora stabilite prin decizia de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate sau decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii;

– 20.03.01.60 – pentru impozitul pe veniturile din activităţi agricole şi accesoriile acestuia stabilite prin decizia de impunere anuală sau decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii.

Pentru sumele achitate eronat de către contribuabili pe alte tipuri de obligaţii fiscale sau stinse eronat de către organele fiscale, contribuabilul va depune, la organul fiscal competent din subordinea ANAF, o cerere în acest sens, la care va ataşa o copie a documentului de plată, prevederile Ordinului ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1.311/2008 pentru aprobarea Procedurii de îndreptare a erorilor materiale din documentele de plată întocmite de debitori privind obligaţiile fiscale aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, data plăţii obligaţiilor fiscale este data înscrisă în documentul de plată eliberat de compartimentul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale care a încasat suma.

 

Depunerea electronică a declaraţiilor fiscale

 

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor că pot depune on-line formularele:

– 100 Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat;

– 710 Declaraţie rectificativă;

– 101 Declaraţie privind impozitul pe profit;

– 300 Decont de taxă pe valoarea adăugată;

– 301 Decont special de taxă pe valoarea adăugată;

– 120 Decont privind accizele;

– 130 Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă;

– 112 Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate;

– 390 Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare;

– 394 Declaraţie informativă privind livrările/prestările/achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional;

– 200 Declaraţie privind veniturile realizate din România;

– 230 Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ;

– 318 Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusă potrivit art. 147^2 alin. (2) din Codul Fiscal;

– 208 Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;

– Situaţiile financiare anuale şi Raportările contabile semestriale.

Atenţie! Contribuabilii persoane fizice şi juridice care au calitatea de angajator pot depune formularul 112 „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” numai on-line, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Persoanele fizice care sunt titulare ale unui certificat calificat eliberat de furnizorii de servicii de certificare şi l-au înregistrat pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pot depune on-line formularul D200 în nume propriu, fără alte demersuri. Pentru a putea depune formularul D 200 şi pentru alte persoane fizice trebuie să se înregistreze ca împuternicit fiscal.

Semnarea declaraţiilor fiscale se realizează prin utilizarea certificatului digital calificat emis de un furnizor de servicii de certificare, acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Pentru completarea formularelor menţionate, contribuabilii vor accesa programele informatice existente pe websiteul ANAF, categoria Declaraţii electronice, subcategoria Descărcare declaraţii.

Pentru completarea formularului 318, se va accesa websiteul ANAF, la adresa www.anaf.ro, categoria Declaraţii electronice, subcategoria Rambursare TVA din UE.

Formularele 100, 112, 200, 230, 300, 318, 390, 394, 710, 208, Situaţiile financiare şi Raportările contabile se depun on-line, pe portalul e-guvernare, la adresa www.e-guvernare.ro.

După depunere, contribuabilii au obligaţia să consulte recipisa privind starea declaraţiilor, recipisă care poate fi consultată de la adresa http://www.anaf.ro//StareD112/.

Reamintim că termenul de valabilitate al certificatului digital pentru semnătură electronică este un an de zile. După expirarea acestuia, contribuabilii trebuie să-l reînnoiască pentru semnarea şi transmiterea electronică a declaraţiilor fiscale.

 

Leave a Response