„Municipalii” senatorului Dan Nițu au câştigat la scor de neprezentare meciul cu CS Metalul Reşiţa

luni, 21 octombrie 2013

Cataramă, marcator şi coautor la cele trei goluri reuşite de vâlceni:

Meciul marilor orgolii din Seria a 2-a a Ligii a 2-a, CS Municipal – CS Metalul Reşiţa, disputat în Zăvoi, s-a încheiat cu victoria gazdelor, 3-1. A fost disputa dintre fosta şi actuala CS Municipal, formaţia finanţată de Cătălin Fufă fiind cea care a activat până în vară pe „Municipalul” vâlcean, după care, în urma schimbului dintre patronii celor două echipe, Dan Niţu a preluat CS Municipalul, iar Rufă a luat Damila, echipă căreia i-a schimbat numele şi a mutat-o în Valea Domanului.

M. Pană: „Meci bun între două echipe bune de Liga a 2-a”

A fost meciul lui Cataramă, marcator la golul cu care CSM-ul a deschis scorul, 1-0 (în minutul 44), şi coautor la golurile 2 şi 3, reuşite de Daniel Iancu şi Sergiu Negruţ. Pe fondul relaxării evidente a „municipalilor”, la 3-0, a venit şi golul „de onoare” al rosso-neri-lor, reuşit de Szabo, în minutul 86. „A fost un meci între două echipe bune de Liga a 2-a, ambele formaţii având şanse de a accede în play-off. Azi n-am avut noroc, am pierdut, dar poate câştigăm noi în retur. Vătăjelu e un jucător bun al Ligii a 2-a, poate cel mai bun jucător pe postul său din acest eşalon, merită să facă pasul spre Liga 1”, a declarat, la conferinţa de presă de după meci, antrenorul oaspeţilor, Marian Pană. „Meciul nu l-am considerat unul special, a fost o victorie şi atât. Îi felicit pe băieţi că au avut puterea de a trece peste orgolii şi de a juca fotbal”, a spus şi antrenorul „municipalilor”, Claudiu Niculescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe