EXTRATEREȘTRII și cavalerii de la Malta ar putea prelua administrarea Căminul de Bătrâni din Râmnicu Vâlcea

luni, 21 octombrie 2013

Primăria Râmnicu Vâlcea a început discuţiile pentru preluarea în administrare a Căminului de Bătrâni din municipiu, cu Ordinul Cavalerilor de la Malta şi Fundaţia Academia Română.

‘După rezilierea contractului de asociere cu Societatea ‘Vasiliada’ în vederea administrării Centrului Rezidenţial pentru Persoane de Vârsta a Treia, primăria municipiului are în continuare două intenţii de parteneriat venite din partea a două entităţi. Este vorba de Ordinul Cavalerilor de Malta, societate care şi-a dovedit deja capacităţile administrative prin preluarea în gestiune a Spitalului Sf. Ion din Capitală şi de Fundaţia Academia Română, care ar dori să aducă la Râmnic 15 – 20 de veterani ai armatei israeliene, care să se bucure aici de odihnă şi tratament, cu evidente efecte benefice asupra economiei, în general, şi turismul, în special’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al primăriei, Daniel Ionescu.

Caietul de sarcini actualizat pentru selectarea prin licitaţie a unui partener va fi supus aprobării consilierilor locali în şedinţa legislativului de săptămâna viitoare, a mai spus acesta.

Căminul de bătrâni din Râmnicu Vâlcea a fost construit în ultimii ani, după un proiect european, are un număr de 100 de locuri, este dotat cu sală de mese, cinematograf şi un parc de agrement. Din lipsă de finanţare, acesta nu a fost însă pus în funcţiune, deşi construcţia sa a fost finalizată în urmă cu doi ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe