Primul meci ȘOC al sezonului s-a jucat la Băbeni

joi, 17 octombrie 2013


Tripla lui „Vrăjeală” şi reuşita lui Ionuţ Săraru au dus-o pe CS Şirineasa în optimile Cupei

Primul meci – şoc al actualului sezon fotbalistic vâlcean a adus şi un spectacol fotbalistic pe măsura derbiului anunţat. Disputa de la Valea Mare (Băbeni) dintre FC Băbeni şi CS Şirineasa, în 16-imile Cupei României (judeţ) a avut de toate: răsturnări spectaculoase de scor şi goluri la fel de frumoase de la punctul cu var, la „loteria penalti-urilor”.

În prima repriză, oaspeţii au fost „groggy”

După ce, la finalul primei reprize, gazdele aveau 2-0 (goluri Muşuroia, cu capul, în minutul 32, şi, Tîlciu, după o greşeală a portarului Albici, care a respins în faţă un şut al lui Tomescu, oaspeţii au făcut o parte secundă de excepţie, revenind şi preluînd conducerea, 4-2!!! La gruparea lui Mitică Teleşpan s-a verificat zicala care spune: tot răul spre bine. În minutul 44, Adi Popa (Cacao) a suferit un accident (i-a sărit umărul drept), astfel că Teleşpan a făcut o mutare ce s-a dovedit inspirată: l-a trimis în teren pe Alin Bunescu („Vrăjeală”) iar acesta a avut o a doua repriză fantastică: a marcat trei goluri şi a fost coautor la golul 4. Mai întâi, Bunescu a fost faultat în careu de un fundaş advers, Leo Săraru transformând cu precizie penalti-ul de 1-2. Cu 5 minute înainte de final, „Vrăjeală” egalează, reluînd în vole o centrare de pe dreapta a lui Claudiu Popa.

Gicu Deaconescu a fost eliminat

În prima repriză a prelungirilor (minutul 5), Şirineasa preia conducerea: centrare de pe dreapta (de data asta Fredy Dumitru) şi „Vrăjeală” reia din vole (exact ca la golul anterior): 3-2. Peste 2 minute, gazdele cer cu vehemenţă penalti, la un presupus henţ în careu al unui jucător de la oaspeţi, acesta fiind momentul în care centralul Claudiu Tomoiagă l-a eliminat pe principalul grupării băbenare, Marian Deaconescu. În minutul 22, Bunescu ratează şansa de a face 4-2 pentru echipa sa, trimiţînd mingea în bara din dreapta porţii lui Popescu. „Vrăjeală” nu mai ratează ţinta peste doar 2 minute şi face 4-2. Peste alte 2 minute, Tîlciu profită de o bâlbâială în apărarea oaspeţilor şi reduce dfin diferenţă, pentru ca în minutul 29 al prelungirilor, Muşuroia să facă 4-4 cu o minge trimisă cu capul în poarta lui Albici (după ce aceasta a lovit bara transversală.

Tîlciu, de la extaz la agonie

Au urmat penalti-urile. Au marcat toţi cei care au fost desemnaţi de către antrenori. Pentru FC Băbeni au marcat Teodorescu, Zaharioiu, Borţa, Tomescu şi Muşuroia. Pentru CS Şirineasa au punctat Cl. Popa, Bunescu, Leo Săraru, Bădălan şi juniorul Bărbuş. Au urmat apoi serii de câte o lovitură de departajare. A punctat Nania (pentru gazde), Tănasie (pentru oaspeţi), a ratat apoi Tîlciu (pentru gazde), pentru ca Ionuţ Săraru să puncteze şi să ducă echipa „patronată” de tatăl său, Cătălin Dan Săraru, în 8-imile cupei.

Bîzîc: „Să vă fie ruşine!”

La final, primarul Ion Bîzîc (Băbeni) a avut numai reproşuri la adresa manierei de arbitraj a centralului Claudiu Tomoiagă, şi a unui asistent (Nicolae Dobrică): „Ce aveţi cu mine, de ce mă dezavantajaţi? Aveţi sarcină de la AJF? Să vă fie ruşine”. Bîzîc a făcut aluzie la faptul că primarul Dan Săraru este vicepreşedinte al AJF Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Primul meci ȘOC al sezonului s-a jucat la Băbeni”

  1. "ce aveti cu mine,de ce ma dezavantajati?aveti sarcina de la AJF?sa va fie rusine"aceste cuvinte au fost rostite de domnul bazac la influenta consilierului personal"marele " NICULA ,care pe intreg parcursul partidei a vociferat si a facut scandal,launmomendat intrand si in suprafata de joc cu intentia de al lovi pe arbitrul de centru c.tomoioaga

  2. claudiu tomoioaga este unul din cei mai slabi arbitri ai judetului valcea. are o valoare direct proportionala cu valoarea instiutiilor fotbalistice valcene.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe