|vineri, iulie 20, 2018
  • Follow Us!

USG vrea să concedieze 50 de angajaţi 

index

Investitorul polonez care deţine Uzinele Sodice Govora (USG) şi-a manifestat intenţia de a face concedieri colective, în următoarea perioadă, printr-o notificare către sindicate şi ITM Vâlcea.

Reprezentanţii grupului polonez Cieh Chemical vor să treacă la concedierea a 50 de angajaţi din judeţul Vâlcea după ce, în luna septembrie, alţi 20 de salariaţi au fost daţi afară.

„Abia am primit notificarea şi trebuie să studiem în ce măsură se respectă legislaţia în vigoare. Până la data de 14 octombrie vom stabili dacă vom relua sau nu protestele. Cred că măsura e o batjocură la adresa angajaţilor”, a declarat pentru Adevarul liderul Sindicatului „Sodistul”, Adrian Mujoiu.

Între angajaţii şi patronii USG a existat în acest an un conflict de muncă din cauza unor prevederi din contractul colectiv de muncă. În urma negocierilor, muncitorii au semnat contractul dar au rămas fără prime de „Ziua Sodistului” şi Crăciun.

Societatea din judeţul Vâlcea mai are în acest moment mai puţin de 800 de angajaţi, faţă de 3 200 salariaţi cât avea în anii ’90.

Saptamana.net

Leave a Response