|sâmbătă, octombrie 20, 2018
  • Follow Us!

„Sfântul neîncoronat al Ardealului”, ARSENIE BOCA. Povestea incredibilă a părintelui care şi-a prevăzut sfârşitul 

parintele_arsenie_boca1_95123200

1989 a fost ultimul an de viaţă pământească a părintelui Arsenie Boca. Încă din 1987 a arătat locul în care să îi fie săpat mormântul, în curtea Mănăstirii Prislop. Mai mult, martorii povestesc că în vara lui 1989 i-a cerut cuiva să-i scrie pe crucea de lemn, pe care i-o făcuse, anul morţii: 1989.

Arsenie Boca avea să se săvârşească din viaţă în 28 noiembrie 1989. A fost înmormântat acolo unde a dorit, iar potrivit celor prezenţi, a fost condus pe ultimul drum de circa o mie de credincioşi, scrie nouzhd.ro.

În 1989 Arsenie Boca trăia la Sinaia. Era urmărit de 46 de ani de fosta Siguranță a Statului și Securitate. În Ardeal, dar şi în Ţara Făgăraşului era recunoscut drept un vizionar. Deja circulau o mulţime de relatări despre puterea nepământeană a părintelui.

Zian Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, la Vaţa, în judeţul Hunedoara. A absolvit în 1929 liceul la Brad, ca şef de promoţie, iar apoi timp de patru ani Institutul Teologic din Sibiu şi este trimis apoi de către mitropolitul Bălan la Bucureşti să urmeze Institutul Belle – Arte, timp în care realizează grafica primelor patru volume ale „Filocaliei”. În 1939 merge trei luni la Muntele Athos, iar 1940 primeşte numele de Arsenie. Doi ani mai târziu este hirotonit preot şi devine stareţ al Mănăstirii Sâmbăta de Sus. În 1944 a plecat la Chişinău, unde a stat un an şi a învăţat pictura bisericească şi poleitul icoanelor. În mai 1948 a fost arestat şi a fost acuzat că este legionar, lucru complet neadevărat

„Mi s-a povestit de către un coleg de-al meu ce fusese la mănăstire că a văzut o minune, că părintele Arsenie a vindecat o fată paralizată, care nu putea să meargă. Părintele i-a spus tatălui ei s-o lase la Sâmbăta, iar un călugăr bătrân o avea în grijă şi o plimba cu roaba prin grădină. Într-o bună zi, călugărul a dus fata pe braţe, în biserică. A venit şi Arsenie Boca, a intrat în biserică. Părintele avea un fel de mers ca şi fata paralizată. Foarte interesant și aceasta mergea, se pare, ca și fata ce a fost vindecată de Mântuitorul înainte de înmulţirea vinului, în Caana. Pe fata vindecată de părintele Boca am văzut-o şi eu în 1956, la 10 ani după ce a fost vindecată”, a povestit preotul Oprea Crăciun, cu puțin timp înainte să fie chemat la cele veșnice.

Cu doi ani înainte să moară, Arsenie Boca a marcat locul în care îşi dorea să fie înmormântat: mănăstirea Prislop. Acest lucru este confirmat de către Daniel de la Vârşeţ: Preotul Crăciun Oprea a povestit acum câțiva ani că în vara anul 1989 a văzut crucea din lemn a părintelui Arsenie Boca: „Pe părintele Arsenie l-am întâlnit ultima oară în viaţă în 1988. Atunci am stat de vorbă pentru ultima oară. Apoi, în vara lui 1989, părintele Nicodim, duhovnicul mănăstirii de la Prislop, un om pe care Arsenie Boca l-a preţuit foarte mult, mă cheamă într-o cămăruţă şi a scos, cu discreţie, crucea părintelui. Era scrisă aşa cum e astăzi, cu data naşterii şi cu anul morţii – 1989″.

Mai ales în Transilvania el este numit „Sfântul neîncoronat al Ardealului”.

Citeşte mai mult pe nouzhd.ro.

One Response to „Sfântul neîncoronat al Ardealului”, ARSENIE BOCA. Povestea incredibilă a părintelui care şi-a prevăzut sfârşitul

  1. IOAN NICA

    DA, BUNUL D-ZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE ! „SA-I FIE TARANA USOARA !” ioan nica oradea

     

Leave a Response