|miercuri, octombrie 17, 2018
  • Follow Us!

Ion Cîlea i-a „dăruit“ ministrului Dan Șova, prin CET Govora, 64 MILIARDE LEI! (I) 

fosta-firma-de-avocatura-a-senatorului-psd-dan-ova-a-ob-inut-peste-7-milioane-de-euro-din-contracte-cu-statul-64324

Șova, muncitorii de la CET își cer banii înapoi!

• Fosta firmă de avocatură a ministrului Dan Şova a primit de la președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, prin CET Govora, suma de 64 miliarde lei • Șova i-a dat mai departe lui Victor Ponta 40.000 euro!
„Şova şi asociaţii“, fosta firmă de avocatură a senatorului PSD Dan Şova, actualul ministru al fantomaticului Minister al Marilor Proiecte, a câştigat de la stat peste 7 milioane de euro. Informaţia a fost prezentată de Ministerul de Finanțe, printr-un raport de inspecţie fiscală realizat la fosta societate de avocatură. Din document iese la iveală că societatea lui Dan Şova a încasat, în perioada 2006-2009, peste 7 milioane de euro din contracte cu statul sau cu diferite autorităţi locale.
Printre societăţile care au încheiat contracte cu fosta firmă a senatorului PSD se numără Oltchim SA, Primăria Municipiului Bucureşti, Administraţia Străzilor, Electrica Transilvania Sud, Gaz Sud, CET Govora, CE Turceni, Electrica SA, Romfilatelia, Banc Post, ALPAB sau BTT. De la CET Govora, firma ministrului Șova a încasat un „mizilic“ în valoare de 6.486.505 lei noi (64 miliarde lei vechi!) pentru….? Am încercat să aflăm de la CET Govora care au fost serviciile prestate de Șova. Mister total! I-am transmis o adresă directă ministrului pesedist, la care nu am primit răspuns. Am încercat să aflăm de la președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, șeful de facto de la CET Govora (președinte PSD Vâlcea, coleg de partid al lui Șova). Din păcate, ieri, 08.10.2013, până la ora 18.00, nu a răspuns la telefon. Mai mult ca sigur vom afla de la conducerea CJ și CET Govora că Șova și-a meritat banii. Muncitorii de la CET Govora trebuie să știe că banii intrați în conturile lui Dan Șova erau suficienți pentru a se plăti 5 LUNI TOATE SALARIILE DIN CET (ale muncitorilor și ale frecătorilor de mentă angajați pe criterii politice de Cîlea și compania!)
Potrivit raportului Ministerului Finanţelor Publice, se constată că fosta firmă de avocatură a lui Dan Şova încheiase, din banii proveniţi de pe urma contractelor cu statul şi unele contracte cu alte case de avocatură, printre care unul în valoare de 40.000 de euro cu Casa Independentă de Avocatură Ponta Victor Viorel.
„Ziarul de Vâlcea“ urmează să prezinte toată încrengătura de tip mafiot din acest caz. Țineți aproape!
Va urma!
(Tiberiu Pîrnău)

Leave a Response