|luni, octombrie 22, 2018
  • Follow Us!

Se înmulţesc şi la Vâlcea PROTESTELE ÎMPOTRIVA GUVERNĂRII USL! 

45e5ea6b-85a4-498b-b0a6-86c602297f32_protest-oltchim

Apropierea iernii înmulţeşte acţiunile de proteste îndreptate împotriva guvernanţilor şi chiar a întregii clase politice, pe fondul sărăcirii severe a populaţiei şi a lipsei locurilor de muncă. Miercuri, 9 cotombrie, începând cu ora 16, sindicaliştii de la CNS cartel Alfa au organizat un miting în faţa Prefecturii la care îşi anunţaseră prezenţa înaintea închiderii ediţiei, 600 de participanţ din cele peste 40 de structuri sindicale afiliate la CNS Cartel Alfa. Alături de sindicalişti şi-au manifestat nemulţumirea, din solidaritate cu celelalte categorii sociale, şi reprezentanţii pensionarilor vâlceni, în frunte cu preşedintele CARP Vâlcea, Grigore Raban. Protestatarii se declară decepţionaţi de politicile guvernului, care nu-şi onorează promisiunile facute în campaniile electorale. Conform declaraţiilor făcute marţi, într-o conferinţă de presă, de viceliderul CNS Cartel Alfa Vâlcea, Ionel Vîncea, “sindicaliştii solicită, printre altele, modificarea Legii dialogului social în forma propusă de partenerii sociali, salariul minim pe economie de cel puţin 1.000 RON în 2014, stoparea concedierilor fără măsuri de protecţie socială, relansarea economică şi combaterea evaziunii fiscale. Ionel Vîncea şi-a exprimat dorinţa ca la eveniment să vină în faţa protestatarilor cât mai mulţi reprezentanţi ai autoritaţilor judeţene şi locale (prefect, preşedinte CJ, parlamentari etc.) pentru a spune ce soluţii au pentru redresarea economica a judeţului, a combinatului chimic Oltchim, spre exemplu, a cărei secţie Ramplast tocmai a fost vândută recent către o firmă din galaţi. Ionel Vîncea a recunoscut, însă, că până marţi doar deputatul liberal Traian Dobrinescu confirmse că va fi prezent în faţa manifestanţilor.

Leave a Response