Fenomenele greu de explicat din jurul cutremurelor. Raportul forajelor din Galati, adus azi la guvern

marți, 8 octombrie 2013

La Izvoarele continua forfota oamenilor de stiinta, care tot fac masuratori.

Ei cred ca este semn bun ca seismele s-au mai rarit dupa cutremurul de magnitudine 5,5 din Vrancea, si ca pamantul s-ar putea linisti in judetul Galati.

Studiaza totusi fenomenul si nu exclud deocamdata posibilitatea sa existe si alte influente, legate de exemplu, de exploatarea de petrol.

Garda de Mediu a facut un control la societatea care foreaza, si va prezenta azi rezultatele guvernului.

Roiul de cutremure din Galati este inca un mister pentru cercetatori. Inregistrarile celor aproape 200 de cutremure cu tot cu replici din ultimele doua saptamani nu au fost suficient de clare. Specialistii au instalat acum un nou echipament, pentru a inregistra sunetele inspaimantatoare care insotesc cutremurele.

"Vibratiile aerului sunt inregistrate de catre aparatul respectiv. Sunt vibratii de frecventa foarte joasa, pe care nu le inregistreaza aparatura seismica. Deci e un alt tip de aparat, alti parametri. Dar intregesc imaginea despre zona aceasta. Se pare ca e ceva mai complex, un fenomen mai complex.", spune Victorin Toader, cercetator la Institutul National de Fizica a Pamantului.

Cercetatorii cred ca aceste cutremure sunt insotite si de alte fenomene greu de explicat.

"Pot fi induse de cutremure. Deci sa fie o instabilitate pe zona asta, pe dealul acesta, si cutremurul sa genereze miscarea placilor care sunt deja instabile in deal.", mai spune si Victorin Toader.

Cert este ca de mai bine de 24 de ore in judetul Galati nu a mai fost inregistrat niciun cutremur.

Semnele puse de cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta par neclintite. Cu toate acestea, iata, aici, la baza zidului, sunt urme de var.

Dar cercetatorii spun ca aceasta liniste nu inseamna ca pamantul nu se va mai zgudui.

"Aceste roiuri au doua caracteristici care ne dau batai de cap - una ca poate sa dureze destul de mult in timp si nu avem deocamdata un element care sa ne spuna cat de mult dureaza si faptul ca apara in secvente - deci apar grupari de cutremure intr-o zi si apoi poate sa se linisteasca chiar pe o perioada mai mare. Nu e exclus sa avem o reactivare", a declarat Mircea Radulian, directorul stiintific de la INFP.

Trei echipe ale Garzii de Mediu au inceput controlul si la societatea care, de peste 50 de ani, foreaza dupa petrol in imediata apropiere a satului Izvoarele.

"Ne vom uita in bilanturile de mediu si studiile de impact care sunt facute pentru fiecare parc in parte. Ne vom uita putin la buletinele de analize pe la soluri, pe la ape.", spune Ion Avram, comisar la Garda de Mediu Galati.

Rezultatele controlului facut de Garda de Mediu vor fi raportate astazi Guvernului.

protv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe