|sâmbătă, iulie 21, 2018
  • Follow Us!

Polițiștii vâlceni au jucat într-o piesă de teatru dedicată copiilor 

IMG_0084

La data de 03 octombrie a.c., între orele 10,00 – 11,00, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au desfăşurat în cadrul Săptămânii Prevenirii – Ziua Prevenirii Victimizării Minorilor o activitate ce a constat în montarea unei piese de teatru pentru elevii claselor primare.

Activitatea s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „ Mircea cel Bătrân”, unde au participat circa 150 de elevi din clasele primare ale colegiului gazdă şi ale Şcolii nr. 1 „ Take Ionescu”.

Piesa de teatru s-a intitulat „ Fii atent, receptiv şi integru. Fii protejat!”, autoare fiind doamna profesoară, Silvia Turbureanu, cea care conduce Cercul de Educaţie Civică din cadrul Palatului Copiilor Râmnicu Vâlcea şi a fost pusă în scenă cu sprijinul elevilor clasei a I – a A de la Şcoala Gimnazială nr. 4 şi a doamnei învăţătoare Neamţu Elena.

Prin punerea în scenă a acestei piese de teatru s-a urmărit transmiterea către publicul ţintă a următoarelor aspecte:

– respectarea regulilor de circulaţie la trecerea străzii,
– ascultarea sfaturilor date de părinţi, învăţători, profesori, poliţişti şi chiar pe cele date de colegii de clasă,
– să nu intre în vorbă cu persoanele necunoscute, să nu plece cu astfel de persoane indiferent de ceea ce li se oferă,
– implicarea civică în momentul observării unei probleme,
– situaţiile când se poate apela numărul de urgenţă 112.

Astfel de activităţi vor fi desfăşurate şi în viitor, mai ales că această modalitate de a transmite informaţii a fost bine primită de către cei mici.

Cu această ocazie dorim să mulţumim încă o dată atât celor care au participat la organizarea acestui moment cât şi celor care au vizionat spectacolul.

Leave a Response