|sâmbătă, octombrie 20, 2018
  • Follow Us!

Ion Cîlea n-a uitat de rivalitatea cu liberalii nici la alegerile femeilor social – democrate de la municipiu 

Aproximativ 50 de doamne şi domnişoare social – democrate din Râmnicu Vâlcea şi-au ales, zilele trecute, conducerea organizaţiei municipale de femei a PSD. Parcă dorind să le arate colegilor liberali din USL cum se procedează în cazul unui singur candidat la o singură funcţie, consilierul local Adina Dobrete a fost reconfirmată, prin vot deschis, în calitatea de preşedintă a OFSD Râmnicu Vâlcea. Evenimentul a fost coordonat de prşedinta organizaţiei judeţene de femei a PSD Vâlcea, consilierul judeţean Ioana Liţă, alături de care au stat la prezidiu preşedintele filialei, Ion Câlea, secretarul executiv Dumitru Persu şi Preşedintele organizaţiei municipale, viceprimarul Ion Gigi Matei. Ion Cîlea a părut că vorbeşte şi la acest eveniment mai mult cu liberalii lui Cristian Buican. Preşedintele CJ le-a atras atenţia colegelor de partid prezente la întâlnire că le aşteaptă în continuare eforturi substanţiale, având în vedere că se apropie alegerile europarlamentare la care PSD şi PNL vor participa separat, nu în alianţă, după care le-a transmis că, personal, abia aşteaptă să înceapă o nouă campanie electorală. “Va trebui să demontrăm că suntem cei mai buni, că suntem organizaţia cea mai puternică şi nu am niciun dubiu că vom reuşi să facem acest lucru”, a declarat Ion Câlea. Până una alta, femeile social-democrate vâlcene sunt aşteptate din nou la vot în intzeriroul organizaţiei, săptămâna viitoare urmând a fi aleasă conducerea organizaţiei judeţene a OFSD.

Leave a Response