TRANSILVANIA in PERICOL!

luni, 30 septembrie 2013

Se știe că Ungaria are un interes major pentru ca România să nu intre nici în anul 2018  în spațiul Schengen și acționează în această direcție, cu sprijinul Olandei, Finlandei și Germaniei. Ca urmare, românii get-beget acceptă acordarea, cu multă generozitate și în mod gratuit, a cetățeniei și pașaportului din partea Ungariei, fără să cunoască limba ungară, Constituția și imnul, istoria și geografia acestei țări.

Pe cale de consecință, românii care obțin și cetățenia Ungarieise pot angaja ușor în toate țările Uniunii Europene, fără niciun fel de restricții.

Mai nou,pensionarii români get-beget care cer și obțin cetățenia ungară beneficiază de pensie din partea Ungariei, pensie care este de două, trei ori mai mare decât pensia din România, la care sunt obligați să renunțe.

Pe surse, s-a aflat că sunt peste 2,5 milioane de cetățeni români care au obținut dubla cetățenie în Ungaria. Zilnic se duc în Ungaria mii de români, în cele 920 de localități, pentru a dobândi cetățenia acestei țări și pașaportul unguresc. Acțiunea diabolică de acordare a cetățeniei ungare pentru românii get-beget constituie un precedent foarte periculos pentru Uniunea Europeană, dar pentru Guvernul Ungariei este prioritatea numărul unu.

Până în toamna anului 2017 se acționează pentru acordarea cetățeniei ungare pentru cel puțin încă două milioane de români. Apoi, Ungaria va solicita organismelor europene de la Bruxelles să constate, pe bază de acte de identitate și pașapoarte, că în Ardeal sunt 4-5 milioane de cetățeni unguri. Apoi, cer autonomia teritorială a acestei provincii istorice românești, prin aplicarea principiului autodeterminării popoarelor.

Așa-zisul război al steagurilor, din luna februarie a.c., declanșat de Guvernul de la Budapesta, face parte din programul Ungariei de internaționalizare a problemei….

Atentie mare – difuzeaza, sa stie tot romanul cum se lucreaza impotriva Romaniei !

(http://www.rbnpress.info)

Dă-i un răspuns lui Burete Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

124 comments on “TRANSILVANIA in PERICOL!”

  1. Fac parte din cei care vor obtine cetatenia ungara fara a cunoaste limba si va pot ca aceasta se obtine conform principiului ius sanguinis deoarece bunicii mei s-au nascut in al doilea razboi mondial intr-o parte a actualei tarisoare care era ocupata de Ungaria pe atunci si mergand mai departe prima data in Transilvania administratie romaneasca a fost in 1919, strabunicul meu e nascut in 1906 la Cluj deci mama are dreptul la cetatenie maghiara si dupa ea si eu. Daca nu ai origini nu poti primi cetatenia, aceasta am dovedit-o cu certificatul strabunicului meu primit de la arhive. Deci NU MAI MINTITI!

    1. Eu atat stiu: Transilvania este pamant romanesc, pe care au trait dacii si romanii si care a fost cucerit de Imparatul Traian in 107. Ungurii au venit mult mai tarziu de undeva de peste Urali.

      1. Nici dacii nici romanii nu au nici o treaba cu romanii, care sunt o mixtura de traci, turci si greci...ardelenii sunt mixtura de romani, ungurii, sasi, germani. Dacii sunt un trib tracic care a fost exterminat in intregime de romanii, romani care mai tarziu si-au luat talpasita spre sud-vest, odata cu venirea populatiilor migratoare din est. Restul e "istorie" comunista! Transilvania a fost regiune autonoma de 1000 de ani, nici macar pamant unguresc nu a fost, apartine de Romania de nici 100 de ani. Ungurii care afiseaza steagul unguresc nu au de cat sa se care in vecini, aici e Transilvania. Sunt pentru autonomia Transilvaniei (NU anexarii ei in nici o directie)

  2. Cate prostii doamne. Cum se poate scrie un articol atat de plin de minciuni?
    Cei care au primit cetatenie maghiara sunt in jur de 500 mii, dar nu toti din Romania.
    Ungaria nu are nici un plan fata de Ardeal, aceasta tampenie ne-a ramas inca din vremea lui Ceausescu, si nici ungurii din Ardeal nu vor sa se alature Ungariei. Sunt numeroase articole care demonstreaza acest lucru, dar ar fi frumos sa si cititi inainte sa scrieti prostii.
    Bruxelles-ul nu are nici un cuvant fata de cum sa se (re)organizeze granitele de state. Acest lucru tine strict de statele membre ale UE.
    Si conflictele in jurul steagului secuiesc nu au fost declansate de Budapesta, ci de Bucuresti, motivul fiind foarte simplu: in aceea perioada IFM chiar refuzase imprumutul cerut si guvernul a trebuit sa vina cu un scandal care sa trage atentia cetateniilor de pe problemele cele mai importante.

  3. unguri din romania nu au dreptul sa obtina cetatenie dubla din 2012 incoace... Ungaria si politica lui ii de extrema dreapta, il urasc pe EU asa ca fuckem ca nu ne afecteaza de loc... ungur fiind, sunt mandru ca-s transilvan si nu traiesc in cacatul ala de fascism in Ungaria.

    1. Dar daca imi ierti indrazneala, sa nu sti limba romana nu ti-e rusine? Daca tot traiesti in romania...banuiesc ca aici te-ai si nascut...

      1. Daca imi ierti indrazneaza, sa fii prost nu ti-e rusine? Daca tot traiesti in romania de ce sa nu apreciezi un ungur care vorbeste bine romaneste...

      2. Pe orice site unde ma uit, trebuie sa fie niste romani idioti care daca nu au ce zice, se leaga de gramatica. Zi ceva constructiv daca ai ceva de zis, daca nu, taci din gura. Asa rea e natia asta romaneasca si asa niste guri spurcate avem. Uneori imi e rusine ca sunt roman cu asa conationali.

  4. Un articol mai penibil nici s-ar fi putut redacta.
    Adica, oameni buni, ce-s cu fazele astea ca ungurii vin sa ne ia tara ?
    1. Nu exteriorul ci proprii politicieni / conducatori vor distruge romania, ar fi timpul sa va treziti si sa nu mai dati astfel de articole soviniste.
    2. Cine ii obliga pe romani sa se duca si sa solicite cetatenia maghiara ? ei se duc singuri. daca is asa de mari nationalisti si urasc ungurii, de ce se duc ? pt beneficii financiare, evident. Deci cand vine vorba de bani, romanu' is vinde si masa (asta e o zicala veche)
    3. Romania de ce acorda beneficii moldovenilor ? ei, pe acelasi considerent sprijina si ungaria maghiarii de peste hotare (si aici vorbim de maghiar din inca alte 4-5 tari, nu doar Romania)

    ps. cine a scris articolul asta e un ultim incult, nu jurnalist

    1. is vinde si masa (asta e o zicala veche) o vand si pe ma-sa.... e greu sa inveti limba romana traind in Romania dar fiind de ednie maghiara...se pare ca incult esti tu... e usor sa jignesti un om dar e greu sa-ti vezi propriile defecte .... o vorba veche spune "vede paiul din ochiul altuia dar nu vede barna din ochii lui"

      1. Auzi "cardos"
        unu la mana, daca dai un reply, sa dai reply la tot ce am scris si nu la 4 cuvinte din comment.
        doi la mana, relativ la asta cu "nu vorbesti limba tarii in care traiesti", pe vremuri la bac din limba tarii tale la oral am luat 10, doar ca folosind romana relativ rar in ultimii ani mai fac dezacorduri, recunosc, omul mai greseste si firesc si uita.
        trei la mana, din conationalii tai care traiesc in alte tari oare cati cunosc la perfectie limba tarii respective ?
        patru la mana, eu cunosc 4 limbi, iar in 3 din ele pot sa port o conversatie in aproape orice topic, tu cate cunosti ?

        si in final, in timp ce o mare parte din romani se temn ca "unguri le vor distruge tara", alti romani mai priceputi in arta descurcarii se fura pe rupte si distrug tara din interior.
        spre exemplu documenteaza-te cate sute si mii de hectare sunt deja pe mana unor afaceristi / agricultori intalieni/germani/francezi din cele mai bune zone agricole ale romaniei.

        1. De acord cu Kalmar Gyula (nimeni nu ii pune pe romani cu origini mixte sa ceara cetatenia iar politicienii nostri si proiectele jenante de vanzare de tara pe bucati is mai periculoase decat revizionismul maghiar).

          In rest vad ca Gyula vorbeste mult mai corect si curat romana decat alti comentatori romani care se bat cu pumnul in piept.

      1. Pai lumea te numeste TIGAN sau ROMAN PROST pt ca asa esti! Pe mine nu m-a numit nimeni in strainatate romanca proasta! 😀
        Semnat,
        un "gunoi de la Bucuresti"

        Atata poti, atata faci!

  5. @gyula articolul e un mare delir, asta e clar, dar si tu debitezi mari prostii. nu are ce sa se compare situatia din Rep. Moldova cu cea din Ardeal. Romanul poate o vinde pe măsa (iti dai seama ca expresia e general valabila pentru orice natie - cu cazurile ei specifice.. dar nu poti sa nu scuipi putin venin;), dar nu va fi capabil niciodata de barbariile si atrocitatile de care sunt capabili vecinii.

    1. da, e drept,
      m-am referit la faptul ca e firesc ca oamenii apartanand aceluiasi grup etnic sa se ajute intre ei, chiar daca sunt despartiti de granite, is aici in opinia mea este o asemanare.
      in al doilea rand, de multe ori la conducatorii / politicienii din vest se observa un orgoliu / un patriotism cand vine vorba de bani vs interesela nationale. In romania e cam invers. Politicienii vand / fac orice, doar sa se imbogateasca cat mai repede si ii doar undeva de soarta "poporului"

      ceea ce e dureros, ca in acest timp se folosesc de propagande de acest tip ca sa distraga atentia oamenilor.

      1. da,da.. si unii mai "naivi" (ca sa nu le zic altfel), fie maghiari, fie romani cred lucrul asta. in felul asta vrajba dintre etnii creste considerabil, de aici scandalurile cu regionalizarea, cu "autnomiile" si toate celelalte asemenea.
        e adevarat ca exista un conflict mocnind inca intre cele doua etnii, pentru ca istoria cam difera de la neam la neam, lucru de care au avut grija politicienii ambelor natiuni.
        si cum bine zici, intotdeauna a existat un scandal "momeala" pt a crea cate o diversiune. azi e cu rosia montana si maidanezii, maine e cu regionalizarea, iar poimaine te trezesti ca tara e de fapt vanduta efectiv Chinei (un exemplu folosit doar "de dragul exemplului").
        deci cu alte cuvinte, singura noastra putere este sa iesim in strada, asta daca suntem cu adevarat patrioti si ne pasa de tara, neam si traditie

  6. Ia uite ce propaganda fac postacii mongoli la un articol cu date reale... Adevarul doare nu-i asa? Voi mongolilor o sa aveti de furca cu romanii. Hai, mai suparati-ne, sa vedeti cum va punem iar opinca pe pravalia voastra de rahat.

  7. E interesant ca un astfel de articol ( desi e prea mult spus articol ) apare in ziarul de Valcea... Oare de ce va fute pe voi grija asa de tare de noi, ardelenii. Mai bine ocupati-va de actualul guvern care a pus cizma peste justitie si presa...

  8. In Transilvania traiec transilvanenii care parte vorbesc romana si parte vorbesc maghiara. Asta fost de mai bine de 1 000 de ani. Transilvania si Romania nu au avut aceeasi istorie si nici nu ar trebui sa fie aceeasi tara. Transilvania are identitate proprie. Transilvania trebuie sa fie autonoma.

    1. Bă eşti prost?
      În anul 1599, după victoria de la Selimbar unde am învins oastea principelui Andrei, care guverna Ardealul,eu,Mihai Viteazul,am uinit Transilvania cu Ţara Românească.
      Până ce nu-mi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt.Nu-mi las nimănui ţara…

      http://roncea.ro/2011/07/20/parintele-arsenie-papacioc-ca-primar-al-zarnestilor-in-trei-zile-am-scos-toti-ungurii-din-oras-marele-duhovnic-al-ortodoxiei-despre-ungurii-cainosi-si-rolul-romaniei-in-istoria-pamantului-video/

    2. mihai ,daca nu te simti roman , ce dracu cauti ma aici? pune mana si citeste istoria , cea adevarata, nu cea cu care va indoctrineaza si pune ti botul, cand aici se vorbea limba traco daca, voi nu aveati izmene pe voi, v a infasurati in piei de sobolan,

  9. Sa inteleg ca e vina Ungariei faptul ca romanii vor sa obtina alte cetatenii pentru a avea un trai mai bun sau cum? Eu cred ca problema e la noi in Romania, nu se poate trai cu pensiile pe care le au batranii nostri. si mai nou nu mai putem trai nici noi tineretul pentru ca nu sunt locuri de munca si atunci cand gasesti de munca sunt niste straini care isi bat joc de noi cu salarii de rahat. eu personal sunt in situatia in care d-abia ma intretin pe mine insumi si sa imi intretin si o relatie sau o familie sunt doar vise in stadiul actual. am facultatea de informatica terminata si am gasit de ex administrator it cu 8 milioane salariu. deja imi caut de ceva timp sa plec in strainatate. uitati-va la ce are Romania de oferit inainte de a urla ca "uite ce face Ungaria" 😉

    1. Nu inteleg de ce este asa de important oamenilor din Romania sa obtina cetatenia Maghiara... Am sa explic de ce nu-nteleg acest lucru. Deci situatia din Ungaria in acest moment este catastrofala, din punct de vedere a locurilor de munca, salarii, benefituri si trai. Cineva a scris, ca pensiile si salariile sunt de 3-4 ori mai mari ca-n Romania. nu stiu pe care glob s-a interesat respectivul... Uita-ti, eu sunt Ardelean, sunt nascut in oradea, dupa revolutie am plecat din tara, am obtinut cetatenia Maghiara, am lucrat 22 de ani de zile in media ca manager de reclame, si Director de radio, am avut Magazinul meu de reclame si informatii... pana in anul 2008 a fost bine, dupa care an totul s-a schimbat si an-ceput s-o i-a la vale brusc. 4 ani de zile n-am gasit loc de munca, am lucrat cand aici cand acolo sa nu mor de foame si am fost nevoit sa parasesc si tara anume, ca sa pot supravietui... De 3 ani de zile locuiesc la 2000 de Km de familie si de copilul meu. Deci cu aceasta mica poveste am vrut doar sa va descriu ca n-are de ce sa va fie frica. Ungaria nu poate sa-si rezolve propriile probleme nici monetare nici problemele populatiei. Oamenii din ungaria la aceasta ora se roaga la D-zeu sa se-ntample ceva pozitiv, sa nu moara de foame, sau de atacurile derbedeilor care pt. 1kg de carne sunt in stare sa omoare oameni...Da... un singur lucru pt care are rost sa obtii cetatenia Maghiara, nu ai nevoie nicaieri in Europa de acte si certificate sa poti lucra sau trai in alta tara din Uniune. Vorbea cineva si de benefituri...:) Nu te supara, mie-mi vine sa rad. Dupa ce Politicienii din tara respectiva s-au hotarat sa i-a inapoi pensiile de invaliditate, si sa trimita oamenii la lucru invalizii, care nu primesc nici un fel de suport de la nimeni, nimeni nu-i angajeaza, nu mai primesc nici pensia de invaliditate, sa nu vorbim de pensia alimentara.... si crezi ca Ungaria v-a da benefituri strainilor care obtin cetatenia Maghiara??? Nu ma fa sa rad....:) Deci cine nu traieste in ungaria, s-au n-a trait in ultimii 20 ani in tara respectiva, va rog nu scrieti prostii si nu va raniti reciproc ca n-are rost... E destul cred ce fac politicienii cu oamenii n-are rost sa va mancati unul pe celalalt... iar daca mai vrea cineva sa scrie ceva despre careva tara intai sa se informeze mai bine... Noapte buna tuturor!

  10. Deci până în toamna lui 2014 două milioane de români vor cere cetățenie maghiară pentru a putea munci în Europa? Newsflash: din ianuarie 2014 românii au aceleași drepturi ca ungurii.

  11. @Kalmar Gyula, nu uita ca UDMR a stat la putere aprox 13 ani deci cel mai mult dintre toate partidele si de peste 20 de ani sunt in Parlament ! Ei sunt principalii vinovati pt. situatia tarii. Iar udmr e votat de voi nu de noi !!!!Deci atentie marita.

    1. Daca Rosia montana nu e in acest moment trebuie sa le multumim celor doi ministri ai mediului unguri Attila Korodi si Borbeli (nu mai stiu cum). Korodi a fost actionat in instanta in solidar cu statul roman iar dupa Borbely striga Basescu :"Dati autorizatia domnu' Borbely"

      1. Da` , ca fix de aia s-o vandut Rosia, ca aia 2 erau unguri. Hai sa ne legam de chestii dinastea penibile, ca niste fufe de 2 bani, care nu mai au argumente. Citeste mai bine o carte, decat sa comentezi pe net.

  12. Transilvania nu e Romania .

    Sighisoara nu e Slobozia
    Cluj nu e Craiova
    Sibiu nu e Braila
    Brasov nu e Tulcea

    Ce legatura e intre un sat din Transilvania , din jud Sibiu de exemplu si unul din Romania din judetul Teleorman de exemplu ? Niciuna . E diferenta ca intre Germnania de Vest si cea de Est .

    1. neam de traista ce esti.
      in treacat fie spus, braila e un oras superb, craiova a fost secular capitala aparte a unei parti a tarii romanesti, in timp ce tu esti un ungir maghiarizat.

    2. Of, Doamne...pai unde ai vazut tu ca o tara intreaga sa arate toata la fel? sa aibe cladiri construite in acelasi stil arhitectonic? casele de la munte difera de cele de la campie, prin definitie!

  13. la ce fac comunistii din Bucuresti in momentul actual si decat sa distruga Ardealul cu cianuri, mai bine sub ocupatie ungureasca... la o adica, tot ce e de valoare in Ardeal... e facut de pe vremea Habsburgilor, romanii au lasat ca simbol blocurile comuniste facute de Ceausescu... Eu nu o vad ca un pericol, ci ca o salvare... vezi Rosia Montana...

    1. Pai vezi, bai coita, ca tu ai spus "de pe vremea Habsburgilor"! Pai Habsburgii nu erau unguri, bai tata, ca nu ii chema Atilla! Erau austrieci, nemti! Pai Ungaria nu ar fi fost nimic niciodata daca nu ar fi supt de la mama Austrie! Erau niste rahati, ca acum! ei tot timpul au fost Imperiul Austro-Ungar, nu Imperiul Unguresc Austriac si nici Imperiul Unguresc :))
      Si acum au pretentii ungurii, ca e a lor Transilvania, ca o bucata din Slovacia e de fapt a lor :)) Pai ati auzit voi pe austrieci spunand ca de fapt teritoriile astea sunt ale lor? NU!! Ca aia au minte, nu vata in loc de creier, ca ungurii care cred ca de fapt toata Europa e a lor!

  14. Ca de obicei , cand un profan arunca un oscior unguresc pe jos , unii dintre voi sariti ca maidanezii ca sa aratati ce mari patrioti sunteti... ma intreb unde erati toti patriotii astia cand generalul Lebed , comandant al armatei a 14-a rusesti a zis ca se caca pe tricolorul Romanesc ? Daca zicea cineva de la Budapesta treaba asta a doua zi paraliza economia tarii si toti eram la granitele ungariei cu bata in mana ... astia suntem fratilor. Revenind la subiect trebuie sa va documentati mai bine , statul maghiar nu plateste nici o pensie noilor cetateni maghiari , exceptie pensiile acordate celor care au suferit sub ocupatia Hortysta, lucru pe care il face si germania si alte state. Ungurii au inventat acest produs " cetatenia" pe care il valorifica la fel ca orice companie producatoare care mai scoate un produs nou. Pentru cei care demonstreaza ca ei personal sau parintii/bunicii s-au nascut pe teritoriile ocupate de maghiari oficial (pt ca ultima ocupatie din anii 1940 nu se pune) si care cunosc limba maghiara pot primii cetatenia maghiara. Desi legea prevede clar cunoasterea limbii , abaterile de la aceasta regula s-au facut doar in anumite locuri si asta la insistentele " cumparatorului" care de fapt dorea sa poata merge intr-o tara civilizata ca sa munceasca fara oprelisti. Totusi pt Ungaria aceasta actiune are ca scop capitalul electoral. Dar acest produs " cetatenia" este si aducatoare de venituri pt statul maghiar , multi nu cunoasteti , dar contra sumei de 200.000 Euro oricine din lume poate beneficia de cetatenia maghiara si cei vizati in primul rand sunt chinezii si vietnamezii care sunt tot mai multi in ungaria. Si ei sunt saraci ca si noi , si ei trebuie sa scoata bani din piatra seaca ca si noi , din pacate unii dintre noi pun repede botul al orice actiune a ungariei si nu vad altceva decat ca vor sa ne ia Transilvania. Dac vorbim strict de Transilvania , hai sa fim suparati si pe Bulgari , primii care sunt atestati de istorie cu dovezi scrise ca au stapanit Transilvania sunt bulgarii, mai adanc in istorie nu exista dovezi scrise nici despre autoritatea maghiara in Transilvania dar nici despre autoritatea Roamaneasca. Fratilor ganditi inainte de a etala o atitudine gresita si inainte de a deveni doar masa de manevra.

  15. Este patria, mândria mea și a familiei mele.
    Îmi educ copii în felul în care nu pierd un gram, o picătură, o clipă de bun simț față de teritoriul, spațiul, unica noastră planetă TRANSYLVANIA în care ne-am născut și sau născut strămoși noștri și din păcate ocupat, exploatat de învecinătăți care nici respectu nu-l dau societăți Transylvănieni.
    Doresc din suflet copiilor, nepoților mei o Transylvanie liberă și independentă, pace și harmonie în sufletu lor și a tuturor Transylvănenilor.
    Este foarte important să-ți exprimi opinia sau cel puțin împarte cu alți, bine înțeles numai dacă simți profund în interiorul, sufletului tău că ai aceaș convicți...

    1. Planeta Transilvania! :)) pfff, nici nu are rost...cu tine...pace si Harmonie, pai tu esti de etnie rroma, manca-ti-as! Romanii spun Armonie! aaaa, am uitat, tu esti de pe PLANETA Transilvania!

      P.S. si tu esti un MARE analfabet! vad ca numai voi aveti opinii de-astea!

  16. Suprafața totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, însumează 100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeței României. Populația ce trăiește în acest spațiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populației României. - sursa Wikipedia. DESPRE POPULATIE:
    An 2011, Total 6.789.250 , Români 70,6%, Maghiari 17,9%, Germani 0,4%. sursa Wikipedia. NU SE DA CETATENIE daca:1. Nu vorbesti limba maghiara (doar stii asta Adriana, pt ca ai fost incompatibila pe acest motiv), 2. Daca nu reusesti sa demonstrezi arborele genealogic, daca bunicii tai nu s-au nascut in Austro-Ungaria. Deci , din totalul de 6.789.250 persoane inregistrate in 2011 pe teritoriul Transilvaniei, nici macar jumatate nu pot indeplini conditia de baza a obtinerii cetateniei: sa fiti descendent al unei persoane nascute pe teritoriul Ungariei (pe vremea cand acesta cuprindea si Transilvania). De unde 4-5 milioane? Sunt cifre aberante , precum si ideea

  17. Nu stiu daca este realizabil ce scrie in acest articol, recunosc am primit cetatenia maghiara, dar nu a fost usor, a trebuit sa dovedesc ca bunica este unguroaica, a trebuit sa vorbesc ungureste la notar, deci nu e chiar asa cum scrie aici. Da, bani sunt, ciudat ca ungaria are bani si ptr romani, pacat ca ponta si restu nu au...daca din greseala s-ar realiza autonomia, am putea trai bine mersi si unguri si romani cu diferenta ca nu am mai depinde de marii politicieni de la bucuresti.

    Deci la urma urmei, nu vad de ce va speriati asa....

  18. Foarte interesant este ca valcenii, moldovenii, teleormanenii, in general cei din afara Transilveniei stiu mai bine decat noi, ardelenii. ce pericol ne paste direct si personal. Sperietoarea cu ungurii este depasita demult. Doar retardatii mai pot sa gandeasca la un pericol maghiar real. Vai de mama lor ce probleme au si ei pe cap. Numai o minoritate de 7 milioane de romani tampiti le mai lipseste.

  19. foarte informativ articolul asta, cred ca o sa fac si eu asta. In fond si la urma urmei, cu ce m-am ales de la tara asta de 2 bani? N-am nici cea mai mica farama de patriotism roman sau maghiar, dar daca niste straini sunt dispusi sa-mi ofere mai mult decat propria tara, atunci foarte bine.

  20. Ce fumati? Ca vreau si eu! multa minte odihnita aveti... Cata grija au "fratii" nostri din sud si din est de noi ardelenii... Alte probleme nu mai aveti?

  21. ...cu tot respectul...BANATUL NU FACE PARTE DIN TRANSILVANIA!....nu a facut parte niciodata si nu va face....nu mai publicati harti tampite desenate pe sevetel la carciuma!...mai cititi o carte-doua, tovarasi!

  22. […] Transilvania este de mult timp pe buzoacele unguroaicelor (cel puțin își doresc să fie a lor) așa că nu ne vor în Schengen. Cică ungurii dau pensii bătrânilor dacă își fac cetățenie, iar apoi în 2 ani de zile, vor să vină în Transilvania și să ceară autonomie. […]

  23. Ungaria acorda cetatenia maghiarilor, care sunt de etnie maghiara, faceti diferenta va rog intre cetatean roman si etnie. Nu mai faceti din maghiari romani fara sens ca sa provocati lumea.
    Ce sa faca ungaria cu transilvania cu atatia romani in ea? Daca ar fi mai multi maghiari in Transilvania ar fi altceva.
    Si romania acorda cetatenie moldovenilor. Acolo se acorda cetatenie peste noapte, macar Ungaria o face legal si pe baza actelor care dovedesc ca sunt de origine maghiara cei care o obtin.

  24. cel mai tare ar fi sa-i mai lase vreun an sa-si faca dubla cetatenie si dupa aia cea romaneasca sa le fie retrasa........si atunci afara cu toti din tara....))))))))))))

      1. Pai ai auzit de Nadlac? Ah, stai un pic, Nagylac pt voi :)) E deschis chiar si acum, urca-te frumos si du-te tati! Sa mai vii in "tara asta de cacat" cand te vom chema noi, romanii astia prosti! si cainosi 🙂

    1. Interesant, de unde ai scos ideea ca daca imi pierd cetatenia romana, nu am dreptul sa raman in tara ? Chiar atata inteligenta ai ? In al doilea rand - oamenii nu accepta cetatenia maghiara ca e mai bine in ungaria, ci pentru ca cu acest certificat, ai dreptul sa lucrezi in alte tari. De exemplu : In germania daca nu esti invitat de o firma, cu buletin romanesc nu vei primii niciodata dreptul de munca 😉

  25. Comentariu pt "anti-roman".....iti dorim success in demersurile care le faci si ne dorim sa iei cu tine cand pleci toata familia ta si toate rudele tale!

  26. Bogdan BIG , cu tot respectul , daca problema fericirii noastre si a nivelului de trai depinde de plecarea ungurilor din tara , eu , maine imi iau o bata de baseball si incep sa-i scot din tara cu catel si cu purcel , dar sincer cred ca avem alte probleme mult mai grave pe lista de prioritati cum ar fi o clasa politica mizerabila si asta e vina noastra ca-i toleram si nu e vina altora din exterior. Au plecat majoritatea nemtilor din tara dupa revolutie , ne-au incurcat cu ceva pana au fost aici ? nu cred , dimpotriva, au contribuit cu taxe si impozite . Ungurii batrani vor muri , cei tineri vor pleca , ok ne vom intreba atunci , ne-au incurcat cu ceva ungurii ? s-au integrat in societatea noastra , au platit taxe si impozite , si-au scolarizat copii etc. Si atunci vom ramane doar noi , politicienii nostrii care de fiecare data cand nu mai au ce fura , mai inventeaza o taxa in plus ca sa poata devaliza tara , si inca o etnie care are numai drepturi dar nu are nici o obligatie , o etnie care nu are contributii la bugetul statului , care nu este capabila sa se integreze pt nimic in lume intre noi, o etnie care in Ungaria peste 10 ani va fi majoritara , in Bulgaria peste 15 ani se estimeaza ca va fi majoritara , intrebarea este peste cati ani va fi majoritara in Romania ? Vom ajunge minoritate in tara noastra ... revin ... oare chiar ungurii sunt problema noastra cea mare ?

    1. E si tu acum. Normal ca nu asta e problema. Problema e mult mai adanca de atat. Vine inca de la formarea egoului in perioada copilariei. Ce-i ala roman, ce-i ala ungur. Nu e nici o diferenta. Un roman crescut la Paris e parizian. Un roman crescut in China e chinez. Un somalian crescut in Romania e roman. Ideea e ca oamenii traiesc in iluzii. Exista decat cetateni ai lumii indoctrinati de diferite guverne cu diferite nume. Identitatea est o iluzie.

  27. Mandru sa fiu roman,in ciuda problemelor create de politicieni timp de 24 de ani,niciodata nu voi alege altceva in detrimentul pamantului romanesc.
    Etniei maghiare le spun atat:nu va convine Romania,plecati in Ungaria.

      1. Yaurt Vasile, tie nu iti merg rotitele...Si nici celui pe care l-ai laudat! Da' asa e cu voi, cine se aseamana se aduna! Prostii se felicita intre ei!

    1. Din porecla nu-mi dau seama sa fii femeie sau barbat... In fine nu conteaza, te i-au cu cel mai usor aspect. In afara ca analfabetismul e pe locul intai la tine, si imbecilitatea, si debilismul i-si arata fata. Cred ca ar fi mai bine sa te duce la un psicholog, sa-ti tratezi creierii desigur daca mai ai:) In locul tau mi-ar fii tare rusine, si m-as ascunde acolo unde nimeni nu ma gaseste. Stii problema nu cu Ungurii sau cu Romanii sau cu Turcii etc. este, Problema mare e ca daca toata lumea s-ar gandi ca tine, n-ar exista nimeni pe pamant. Cum urasti tu alte natii asa te urasc si cei din jurul tau. Tu ai probleme serioase cu tine insati, fa curat in jurul tau, apoi da-ti muie tie:) Desigur nu pot sa te asigur ca-ti revin mintile daca urmezi tratamentul si muia pe care ti-o i-ei singur... in scimb macar faci ceva ce are rost:) Spor la treaba si exerseaza sa ti-o poti lua...:):):) Cu prietenie....Parole:)

      1. hai sa iti explic cum e cu limba romana:
        1. nu-mi dau seama DACA esti femeie sau barbat
        2. te iau, nu te i-au
        3. isi arata, nu i-si arata
        4. sa te duci, nu sa te duce
        5. mi-ar fi, nu mi-ar fii
        6. ar gandi ca tine, nu s-ar gandi ca tine
        7. cu tine insuti, nu cu tine insati
        8. ti-o iei, nu ti-o i-ei
        ah, si nu mai vorbesc de fineturi (virgule, exprimare)

        Concluzie: Parole, esti analbafabet, maica!!

  28. Ma bucur pentru cei care obtin cetatenia maghiara. Cel putin ei scapa de tiranie. Romania e o tara corupta de aruncat la gunoi. Problema e ca populatia e atat de inculta incat nu are nici o sansa in fata guvernului.

  29. esti prost si manci rahat. Mai treci si prin Trasnilvania daca nu vrei sa o pierzi si nu ne mai trata ca pe nite vite cumparate de guvernul Ungariei sau ignora cu gandul doar la pamantul de sub noi pe care l-ati "cucerit". Si incercati sa va mai si spalati pe acolo prin sud ca aveti apa din dunare.

    1. Eu as propune excluderea Valahiei din Romania, acordarea cetateniei otomane (pentru ca acelei turcesti ar fi prea mare onoare) S-a vazut cat de bine au putut conduce Romania toti conducatorii de la sud de carpati... Cred ca Transilvaniei si Moldovei le-ar fi mult mai bine fara toata mizeria de la sudul carpatilor. Am trait cu unguri in jurul meu, pot spune ca ma simt mult mai bine respectat si trat la Budapesta, decat in tigania de la Bucuresti

  30. Conform unor profetii, versificate de Gavriil Stiharul, un oras important din Ardeal va deveni capitala Romaniei de maine. Si Arsenie Boca vorbeste ca, datorita cutremurilor din Vrancea, Bucurestiul nu va mai prezenta siguranta.

  31. Noi nu intram in Schengen nu din cauza ungurilor sau a altor state, ci din alte motive: coruptie, regresul in justitie, economie, etc...

    Hai sa nu dam vina pe alti si sa nu ne ascundem dupa deget ci sa recunoastem incapacitatile guvernului pe care ni l-am ales.

  32. Cel mai cretin articol, pe care l-am citit vreodata. Numa minciuni si prostii, care instiga la violenta.

    p.s. Oare de ce i-a fost rusine "jurnalistului" sa se semneze? Tipic romanesc.

  33. Si sa va mai spun ceva .... noi transilvaneniii ne dorim TRANSILVANIA FEDERALA / desparitit de Tara Romaneasca si Moldova ... deci ce e de la Brasov pana la ORadea ... vorbesc de Transilvanenii ROMANI nu unguri ... nu mai vrem cu voi ne`am saturat de mizeriile de la Bucuresti si sa va tinem noi pe voi in spate ...

  34. cand 2 se cearta ...al patrulea castiga... deci sa ne fie foarte clar ,atat romania cat si ungaria respectiv restu' lumii sunt conduse de dragii nostri prieteni (kazari sau cum frasu se scrie)... niste prieteni care se autonumesc evrei si vin de prin sudu' rusiei...mana pe informatie de alt nivel...gata cu bla bla povesti ca io merg cu gyula,gheo si hans la birt imediat!

  35. Traim alte vremuri si nu acele pe vremea dictaturiilor fasciste si comuniste si oameni au mai multa scoala ca pe vremea mai sus mentionata dece ne jignim fiecare are voie sa faca ceea ce vrea deaceea am luptat ptr.desfintarea dictaturiilor sa fim liber egal unde si de ce natie sintem toti sintem oameni!

  36. Scrieti niste prostii mai mari decat voi aici, habar nu aveti de istorie si habar nu aveti de tratatele purtate, v-ati indoctrinat de Vadim ca ungurii ne vor tara. Cum de inainte de 1989 romanii cu asa zisii unguri au trait fara probleme, in pace si liniste, familii mixte etc., iar de la revolutie in coa numai texte de genul...NOI nu nu vindem Tara. Nu o dam cadou, ca si Rosia Montana, ca si toata industria si telecomunicatiile, catre companii care de unde vin ? Din tara ? Nu cred, dar cu americanii nu avem nimika, cu nemtii la fel, le imbracam hainele, le bem cafeaua si le cumparam dulciurile, ne spalam hainele cu detergenti de la ei si ne falim cu masini care mai de care...dar cum spuneam noi avem o problema generala cu ungurii. Am fost o natie de slugi si vom ramane niste slugi, nu am fost in stare sa ne administram singuri si asta o dovedeste istoria cu familia regala si sasii care au plecat inapoi in tara lor "natala" germania fiind tratati acolo ca niste "unguri" de ai nostrii.

    1. Frate spion, pai fa si tu diferenta intre TIGANI si ROMANI! intre etnie si nationalitate! du-te cu buletinul tau maghiar cu tot afara din tara, si nu mai veni! Gata, rezolvam si cu tine! :))

  37. Transilvania a fost si trebuie sa redevina independenta. Ajunge cu hotia de la Bucuresti. Noi ne vrem tara inapoi. O Transilvanie libera si independenta care sa nu depinda nici de Bucuresti si nici de Budapesta. Sunt ardelean si ma mandresc

    1. Da, da, asa e, voi aia de la Cluj(zic si eu, ca habar nu am de unde esti) aveti cate 3 perechi de coa.e! :)) Unde naiba visati voi Transilvanie independenta? :)) am impresia ca voi chiar fumati ce nu trebuie pe acolo prin Ardeal!

  38. in primul rand cetatenia o obtin ceri care cunosc, vorbesc si scriu in maghiara, si nu orice mitic dornic de o pensie mai mare. Asta e de deja inducere in eroarea, obtinerea inca unei cetatenii nu inseamna ca transilvania trece de la ro la hu....nu se pune problema...nu este un joc pe calculator, sau o mazgaleala pe harti cum fac politicieni de azi. e pus si simplu un drept pentru noi...cei care suntem si ne declaram de cetatenie maghiara. Franta Olanda nu ne vrea(inclus pe mine cares cetatea romana de etnie maghiara) pentru ca am avut ghinionul sa ne reprezentii concetatenii nostri tigani sau rromi...cei care nu stiu cum e sa lurci cinstit, numai sa fure stiu au facut ravagii in vest. asta e problema. transilvania nu se va unii niciodata cu niciun alt stat din europa... niciodata... in cel mai excentric caz va fii un stat independent cu capitala la cluj, cu cetateni romani maghiari sasi si rromi cu aceleasi drepturi si beneficii, condusa de oameni cinstiti. Este o dezinformare ca ungaria vrea transilvania. Ne distrag atentia de la furtul mare care se petrece in tara...vezi cazul rosia montana, pungesti baile felix. adica totaul se rezuma la bani. bucurestiul trebuie sa inteleaga ca nu mai suntem de acord sa sustinem in spate miticii si moldovenii!!!! Independenta TRANSILVANIEI este solutie unui trai mai bun!!!! Noi aici nu votam pentru o punga de alimente si niste mici si bere.... cei care nu aveti cuvinte frumoase.... imi pare rau ca nu ati avut parte de scoala, cultura, putina istorie...nu as da ceasul inapoi dar as schimba acum ceva....TRANSILVANIA INDEPENDENTA!!!!!!

    1. Ia sa vedem noi care nu a avut parte se scoala! :)) deci, ca te luminez si pe tine cum e cu limba romana: cei, nu ceri; eroare, nu eroarea; hartii, nu harti; inclusiv, nu inclus; care sunt sau care-s, nu cares; la faza cu reprezinti, ar trebui sa iti corectez toata fraza :)); lucrezi, nu lucri,nu lurci; va uni, nu va unii; va fi, nu va fii; Concluzia este ca la mine la Bucuresti AM INVATAT SA SCRIU, bai tati analfabet! Tu ai opinii? pai tu nici a scrie nu stii :))
      Ah, si inca ceva, am mai spus-o pe aici, voi aveti impresia ca ne tineti pe noi "miticii" in spate? :))) pai ia du-te oleaca pe wiki si vezi tu, unde mai exista industrie in Romania? 😀 doar asa, ca sa te mai luminezi si tu!
      Dar luati-va fratilor cetatenia, si duceti-va la Budapesta! (care intre noi fie vorba, este praf la capitolul dotari si infrastructura! Ah, si era si PLIN DE TIGANI!) O singura data am ajuns acolo si nu stiam cum sa plec mai repede! pai voi comentati Bucurestiul? :))

    2. Ca sa iti spun si tie de ce NU ne tineti pe noi in spate! Ia sa vedem unde se mai produce ceva in Romania: la Pitesti, la Craiova, portul e la Constanta, trafic maritim se face pe Dunare, cereale, fructe si legume se produc in Sud si in Moldova, vinuri se fac in Dobrogea, Moldova si zona Buzau-Prahova, atomocentrala e la Cernavoda, hidrocentrale sunt pe Olt, Portile de Fier nu sunt in Transilvania, energie eoliana tot in Dobrogea, iar din punct de vedere al serviciilor Bucurestiul bate la c.r Clujul! pana si amarata aia de Coca Cola pe care o bei tu e produsa la Ploiesti!
      Te rog sa imi explici cum c...t ne tineti voi pe noi in spate!

  39. Si cu cei din Rep. Moldova la fel se intampla noi le dam cetatenia... Ungaria ia Transilvania si la randul ei Romania va lua Moldova asa ca ce se va intampla pana la urma cu harta Europei???

  40. si comentatorii, la fel, n-au treaba cu istoria sau cu politici externe, aduc doar argumente nationaliste, dar slabe de tot.
    un singur comentator cu minte-n cap am gasit... gyula. si culmea, vorbeste mai bine romaneste decat romanii.
    sunt roman, dar domnilor: cu cat vorbesti mai corect o limba, cu atat ai mai mult respect pentru ea. ori un om care nu e in stare sa se exprime corect in limba tarii si etniei sale e un ignorant superficial. personal nu le-as da oamenilor de genul dreptul la parere

  41. O MARE PROSTIE. VORBIM DE O UNIUNE EUROPEANA IN CARE CETATENII EI, DINTR-UN IMPULS AL REALITATII, SUNT "OBLIGATI" - in ghilimele - SA INVETE LIMBILE DE CIRCULATIE INTERNATIONALA ALE TARILOR MARI SI INFLUENTE IN UNIUNEA EUROPEANA....GERMANIA, FRANTA, ANGLIA, ITALIA, SPANIA ....(cati cetateni din europa si din lume iubesc, adora si au marele interes sa vorbeasa maghiara si romana?....ha ha ha). SA FIM SERIOSI...DACA UNGURII FAC MARELE EFORT SA CASTIGE TRANSILVANIA NU AU DECAT....(ce ar fi ca in baza unei realitati istorice sa incercam sa castigam Bucovina de la UCRAINA...doamne cate belele economice si de tranzitie ar urma sa aiba Romania fie numai unindu-se cu Republica Moldova ....ne-ar mai trebui 100 de ani sa ne echilibram din nou macar ca acum...) NUMAI NISTE MENTALITATI FANTEZISTICE SI PROFUND NATIONALIST RETROGRADE POT SA MAI GANDEASCA ASA. MAI E PUTIN SI SE IMPLINESC 100 DE ANI DE LA DESAVARSIREA NATIUNILOR DUPA PRIMUL RAZBOI MONDIAL...SI AZI VORBIM DE UNIREA NATIUNILOR SUB ALT CONTEXT NU ACELA AL IMPERIALISMULUI SI SUBJUGARII UNEI NATII DE CATRE ALTA NATIE. HAI SA VEDEM PESTE 50 SAU 100 DE ANI CUM AR RADE NEPOTII SI STRANEPOTII NOSTRI DE NOI...(ungurii tipand - vrem Transilvania si romanii - Atentie vin ungurii...pe ei si pe mama lor!) ESTE JENANT ...SA FIM REALISTI SI CU OCHII MINTII BINE LUMINATI...SA TRAIM FRUMOS IMPREUNA CA SE POATE...HAIDETI!!!!!!!!!1

  42. Din cauza lacomiei oamenilor cu caracterul bolnav, identitatea nationala probabil ca va disparea si intr-un viitor nu foarte indepartat probabil ca aceasta planeta o sa se numeasca Planeta Rockefeller. :)) Intr-o prima etapa mai ampla, tarisoarele astea mici gen Romania, Ungaria, etc., probabil ca vor fi asimilate intr-o structura regionala europeana. Apare intrebarea: Engleza si chineza stiti? :)) Nu pierdeti vremea, puneti mana si invatati! :))))

    1. Uite, in sfarsit, pe cineva care stie cum merge treaba! Imi place de dumneata, se vede ca nu esti un ignorant caruia doar ii place sa comenteze!

  43. Dragă Iolo!Pe scurt pe noi ne despart Muntii Carpati și orice se va întâmpla cu voi noi o să rămânem în Europa voi nu.Cu privire la cât produce Transilvania față de restul Țării dă un sher pe wicchipadia și o sa vezi că într-adevăr noi vă ținem pe voi.Și eu vreau o Transilvanie care să nu depindă de București sau Budapesta. M-am saturat să fiu condus de hoții. Vezi istoria adevărată de 100 de ani sânt condus de Mitici și Olteni grandomani și ce bine o duc,nui așa?

  44. mai intii trebuie sa facem o alegere:

    dorim sa fim un stat mare si unitar si toate veniturile din regiunile istorice sa fie gestionate de " mitici" in folosul lor sau sa acceptam ideea de a forma o federatie , unde fiecare regiune sa se dezvolte potrivit resurselor ei si intereselor locale
    abia dupa ce am stabilit acest lucru putem sa spunem ca sintem in pericol de a fi dezmenbrata tara

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe