Primarul LIBERAL Vasile Boeangiu, INCOMPATIBIL - oamenii lui Cristian Buican cad ca spicele

luni, 23 septembrie 2013

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, într-un comunicat, că a constatat că şapte primari şi viceprimari, printre care şi Vasile-Pîrvu Boeangiu - primar al comunei Alunu, judeţul Vâlcea, au fost în incompatibilitate, întrucât au reprezentat primăriile în societăţi comerciale de interes local sau au fost administratori de firme.

ANI a constatat că primarul Vasile Pîrvu Boeangiu este în incompatibilitate începând din 4 iunie 2008, întrucât "desfăşoară activităţi remunerate în cadrul Cabinetului Medical Dr. Boeangiu Vasile-Pîrvu". Potrivit dispoziţiilor articolului 87, alineatul 1, litera k) din Legea 161/2003, funcţia de primar este incompatibilă cu orice alte activităţi remunerate.
Comunicat ANI - incompatibilitate - 7 aleși locali

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a șapte aleși locali: FOFIU IOAN (Viceprimar al Comunei Lazuri de Beiuș, Jud. Bihor), IONICĂ CONSTANTIN CORNEL, (Viceprimar al Municipiului Pitești, Jud. Argeș), JURJ VASILE – MARIN (Primar al Comunei Arieșeni, Jud. Alba), CREȚU OVIDIU TEODOR (Primar al Municipiului Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud), CIUBOTARIU COSTINEL (Primar al Comunei Suliţa, Jud. Botoşani), BOEANGIU VASILE-PÎRVU (Primar al Comunei Alunu, Jud. Vâlcea) și LUCIAN CHITIC (Primar al Comunei Tortoman, Jud. Constanța).

Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, contrar prevederilor legale, după cum urmează:

1) FOFIU IOAN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 31 iulie 2009 – 20 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, funcția de Viceprimar al Comunei Lazuri de Beiuș, Jud. Bihor, și calitatea de administrator al S.C. HINCH RISA COM S.R.L. Astfel, FOFIU IOAN nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (2), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de [...] viceprimar este incompatibilă cu [...] funcția de [...] administrator [...] la societățile comerciale [...]”.

2) IONICĂ CONSTANTIN CORNEL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 noiembrie 2009 – 30 august 2012, întrucât a deținut, simultan, funcția de Viceprimar al Municipiului Pitești, Jud. Argeș, și calitatea de reprezentant al Municipiului Pitești în cadrul Adunării Generale a Acționarilor S.C. APĂ – CANAL 2000 S.A. Astfel, IONICĂ CONSTANTIN CORNEL nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de [...] viceprimar [...] este incompatibilă cu [...] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local [...]”.

3) JURJ VASILE – MARIN se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 13 august 2010, întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Comunei Arieșeni, Jud. Alba, și calitatea de reprezentant asociat persoană juridică din partea Consiliului Local Arieșeni, Jud. Alba, în cadrul S.C. SALUBRITATE APUSENI S.R.L.

4) CREȚU OVIDIU TEODOR s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât, a deținut, simultan, funcția de Primar al Municipiului Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud, și calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul S.C. BUSINESS PARK BISTRIȚA SUD S.R.L.

5) CIUBOTARIU COSTINEL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iulie 2009 -16 noiembrie 2009, întrucât, a deținut, simultan, funcția de Primar al Comunei Suliţa, Jud. Botoşani, şi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale Suliţa în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la S.C. Nova APASERV S.A. Botoşani.

JURJ VASILE – MARIN, CREȚU OVIDIU TEODOR și CIUBOTARIU COSTINEL nu au respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu [...] funcţia de reprezentant al unităţii administrative teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local”.

6) BOEANGIU VASILE-PÎRVU se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 04 iunie 2008, întrucât, simultan cu deținerea funcției de Primar al Comunei Alunu, Jud. Vâlcea, desfășoară activități remunerate în cadrul Cabinetului Medical Dr. Boeangiu Vasile-Pîrvu. Astfel, BOEANGIU VASILE-PÎRVU nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu [...] orice alte [...] activități remunerate, în țară [...]”.

7) LUCIAN CHITIC s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2008 – 17 mai 2010, întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Comunei Tortoman, Jud. Constanța, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul CHITIC LUCIAN P.F. Astfel, LUCIAN CHITIC nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu [...] calitatea de comerciant persoană fizică”.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cu excepția lui FOFIU IOAN, toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 23 septembrie 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe