Dosare penale pentru furt de acumulatori auto

luni, 23 septembrie 2013

La data de 19 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băile Govora au fost sesizaţi de către F. Cătălin despre faptul că, în perioada 14 – 18 septembrie a.c., autori necunoscuţi i-au sustras de la camionul său care se afla parcat în apropierea locuinţei, pe strada Tudor Vladimirescu din oraş, doi acumulatori auto marca Rombat, provocându-i un prejudiciu de aproximativ 1200 lei. La nivelul Poliţiei oraşului Băile Govora s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, constatând faptul că acumulatorii au sustraşi, prin desfacerea şuruburilor de la capacul cutiei în care se aflau şi prin ruperea bornelor de curent, iar principalii suspecţi ai acestei fapte au fost identificaţi ca fiind M. Ion, de 31 de ani, M. Marinel, de 20 ani, ambii din municipiul Rm. Vâlcea şi M. Petre, de 22 de ani, din comuna Gruia, judeţul Mehedinţi. În cauză se continuă cercetările şi investigaţiile în scopul stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor 3 persoane, urmând a se propune soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe