|joi, octombrie 19, 2017
  • Follow Us!

Centrul Zonal al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă Râmnicu-Vâlcea: perfecţionare profesională privind comunicarea externă 

gheorghe-gogirnoiu

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în perioada 23 septembrie – 25 octombrie, la Centrul Zonal Râmnicu-Vâlcea al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează cursul de perfecţionare cu tema „Comunicarea externă”.
„Modulul este parte componentă a proiectului „Dezvoltarea unui parteneriat viabil între ANAF şi beneficiarii direcţi ai serviciilor furnizate de aceasta – premisă a eficientizării sistemului de colectare a veniturilor publice” care este finanţat din fonduri structurale pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.
„Obiectivul specific al proiectului este dezvoltarea capacităţii de comunicare a instituţiei prin dezvoltarea reţelei de comunicatori la nivelul aparatului central şi teritorial al ANAF în vederea promovării mesajului public şi imaginii instituţiei.
Grupul ţintă îl constituie funcţionarii cu atribuţii în domeniul comunicării externe şi anume funcţionari publici din structurile de comunicare şi relaţii publice, precum şi din structurile de asistenţă a contribuabililor.
Programul activităţilor care se vor desfăşura în cadrul Centrului Zonal Râmnicu-Vâlcea al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă este conceput pe parcursul a 5 sesiuni a câte 5 zile, cu 6 ore de instruire/zi.
În prima serie, începând cu luni, 23 septembrie, vor fi instruiţi reprezentanţi ai administraţiilor judeţene ale finanţelor publice: Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Dolj şi Gorj, dezbaterile fiind moderate de formatori ai ANAF.
Agenda de lucru a primei reuniunii, între altele, cuprinde: elemente de comunicare instituțională și relațiile publice; elaborarea și implementarea unei strategii de comunicare; gestionarea eficientă a comunicării externe instituționale; tehnici de succes în comunicare scrisă în relația cu mass-media; comunicarea prin canale tradiționale și comunicarea electronică etc.
În cadrul acestui proiect, o importanţă deosebită este acordată aplicațiilor practice, care vizează, în special, situațiile de comunicare organizațională din perspectiva analizei tranzacționale și a profilul personal, precum şi situațiile de negociere în context organizațional și personal” -a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, şeful AJFP Vâlcea.

Leave a Response