|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Antonie Solomon, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare 

5457393-mediafax-foto-remus-badea

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie, potrivit unei decizii definitive luate vineri de instanţa supremă, aceeaşi pedeapsă fiind dispusă în cazul omului de afaceri Cornel Penescu, fostul patron al FC Argeş.
Antonie Solomon a declarat că în acest moment se află în Bucureşti, dar că va merge să se predea la Craiova. „Merg la poliţie. Plec din Bucureşti şi merg să mă predau la Craiova”, a declarat Solomon

Un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat, vineri, recursurile faţă de condamnările decise în 11 iulie de un complet de trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe.
Toate recursurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate, astfel că Solomon, Penescu şi celelalte două persoane judecate rămân cu pedepsele dispuse anterior de ICCJ.
În 11 iulie, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon şi omul de afaceri Cornel Penescu au fost condamnaţi de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie.
Conform hotărârii din 11 iulie, Solomon, în prezent senator PPDD, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi, pentru luare de mită.
ICCJ a dispus atunci condamnarea fostului primar şi la un an de închisoare pentru fals intelectual, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi.
Tot în cazul lui Solomon, instanţa a dispus confiscarea sumei de 50.000 de euro, reprezentând suma luată de acesta drept mită.
Cornel Penescu a primit atunci tot trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită.
Dragoş George Stancu a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită. Instanţa a stabilit în cazul acestuia un termen de încercare de trei ani şi şase luni.
Gheorghiţă Pieca a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu un termen de încercare de trei ani.
Instanţa a mai dispus menţinerea sechestrului pentru suma de 50.000 de euro ridicată de procurori de la domiciliul lui Solomon, în cazul celorlalţi inculpaţi fiind ridicată măsura asiguratorie asupra bunurilor mobile şi imobile.
ICCJ mai hotărât anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a autorizaţiei de construire nr. 303/16.03.2006 şi a procesului verbal de recepţie parţială datat 27.03.2006 întocmit de inculpatul Pieca.
În acest dosar, Antonie Solomon este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, acţionar principal al firmei PIC din Piteşti, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii în Craiova.
Procesul a început la Tribunalul Argeş, iar apoi a fost strămutat la Tribunalul Galaţi, în iulie 2010, şi a ajuns la instanţa supremă în februarie 2013, după ce Solomon a devenit senator.
Catalina Cocolos, catalina.cocolos@mediafax.ro

Leave a Response