|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Noi precizări referitoare la cota redusă de TVA la pâine 

finante


Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor că, începând cu 1 septembrie 2013, se aplică cota redusă la TVA de 9% introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, pentru toate sortimentele de pâine şi unele sortimente de făină şi grâu.

În articolul de mai jos, prezentăm principalele reglementări ale aplicării cotei reduse de TVA la restaurante şi unităţi de catering.

Potrivit prevederilor pct. 14^2 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, atât serviciile de restaurant, cât şi cele de catering sunt caracterizate printr-un complex de activităţi în care predomină serviciile, iar furnizarea de hrană şi/sau de băuturi este doar o componentă. Serviciile de restaurant constau în furnizarea, la locaţia prestatorului, de hrană preparată sau nepreparată şi/sau băuturi pentru consum uman, însoţite de suficiente servicii aferente care să permită consumul imediat, în timp ce serviciile de catering constau în aceleaşi activităţi, desfăşurate însă în afara locaţiei prestatorului.

Prevederi similare se regăsesc şi în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. Astfel, art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 282/2011 stipulează că serviciile de restaurant şi de catering reprezintă servicii care constau în furnizarea de produse alimentare şi/sau de băutură, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoţită de servicii conexe suficiente care să permită consumul imediat al acestora. Furnizarea de produse alimentare şi/sau de băutură este numai unul dintre elementele unui întreg în care predomină serviciile. Serviciile de restaurant constau în prestarea unor astfel de servicii în spaţiile prestatorului, iar serviciile de catering constau în prestarea unor astfel de servicii în afara localurilor prestatorului.

Important! Furnizarea de produse alimentare şi/sau de băuturi, preparate sau nu, fie cu transport, fie fără, dar fără vreun alt serviciu conex nu se consideră a fi servicii de restaurant sau catering.

Aşa cum rezultă din prevederile Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal şi din cele ale Regulamentului (UE) nr. 282/2011, furnizarea de produse alimentare (de exemplu pâine sau produse de panificaţie) este numai unul dintre elementele componente ale serviciilor de restaurant şi de catering.

Având în vedere cele menţionate, faptul că, începând cu 1 septembrie 2013, pentru livrările de pâine şi produse de panificaţie se aplică cota de TVA de 9% nu este un element de natură a influenţa cota de TVA aplicabilă serviciilor de restaurant şi catering, pentru care nu s-a redus cota de TVA şi pentru care se aplică în continuare cota standard de TVA de 24%, inclusiv în situaţia în care acestea au în componenţă şi furnizarea de pâine sau de produse de panificaţie.

Chiar dacă pe facturile sau pe bonurile fiscale emise clienţilor pentru prestarea serviciilor de restaurant sau de catering se evidenţiază în mod distinct elementele componente ale serviciului prestat (care pot include şi pâinea sau produsele de panificaţie), pentru prestările de servicii, şi implicit pentru toate componentele acestora, se aplică în continuare cota standard de TVA de 24%.

Leave a Response