|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Toamna a înnebunit soferii: Accidente rutiere pe bandă rulantă! 

10accidente-600x450

La data de 13 septembrie a.c., ora 09.15, P. Neagoe, de 63 ani, din comuna Perişani, a condus un autoturismul marca Suzuki pe strada Matei Basarab din municipiul Rm. Vâlcea, iar la intersecţie cu strada Calea lui Traian, nu a acordat prioritate de trecere lui P. Mircea, de 81 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni şi l-a acroşat pe acesta cu partea dreapta faţă a autoturismului. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul de fractură platou tibial stâng, acesta refuzând internarea în spital.

La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 17.55, B. Daniel, de 40 ani, din comuna Costeşti, a condus pe DN 67, pe raza localităţii Tomşani, din direcţia Horezu către Rm. Vâlcea, un autoturism marca Volkswagen, iar la km 156+5 m., l-a lovit cu oglinda laterală stânga pe T. Ion, de 74 ani, din aceeaşi localitate, care în acel moment se angajase în traversarea drumului, prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului pietonul a fost proiectat pe partea carosabilă. Din accident a rezultat rănirea gravă a lui T. Ion care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-facial acut, traumatism toracic şi fracturi costale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge la Spitalul din Horezu, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 21.25, N. Iulia, de 42 ani, din municipiul Slatina, a condus un autoturism marca Renault, pe DN 64, în localitatea Băbeni, din direcţia Rm.Vâlcea către Drăgăşani, iar la Km.95+50 m., nu a acordat prioritate de trecere minorei, G. P., de 15 ani, din oraşul Băbeni, care s-a angajat în traversarea drumului pe marcajul pietonal şi a acroşat-o pe aceasta cu partea din faţă a autoturismului. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului, care a fost diagnosticat cu contuzie toracică, contuzie genunchi stâng. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 15 septembrie a.c., ora 20.36, C. Iosif, de 21 ani, din comuna Câineni, în timp ce conducea un autoturism marca Mercedes pe strada Principală din satul Câinenii Mari, comuna Câineni, din direcţia Sibiu – Rm Vâlcea, l-a acroşat cu partea din faţă a autoturismului pe D. Pătru de 84 ani, din comuna Câineni, care se deplasa în calitate de pieton, în aceeaşi direcţie de mers cu autoturismul.  În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a lui D. Pătru, care a fost diagnosticat cu fractură femur drept şi umăr. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ

One Response to Toamna a înnebunit soferii: Accidente rutiere pe bandă rulantă!

  1. sorin

    soferi fara educatie.

     

Leave a Response