În data de 12 septembrie a.c., ora 12.30, poliţiştii Postului de Poliţie Vaideeni au fost sesizaţi de O. Traian, din comuna Vaideeni, cu privire la faptul că în noaptea de 11/12 septembrie a.c., un cetăţean din localitate a produs un accident rutier, în urma căruia a fost distrus gardul ce-i împrejmuieşte proprietatea. În baza celor sesizate, poliţiştii rutieri din cadrul Postului de Poliţie Vaideeni au desfăşurat activităţi specifice, ocazie cu care au constatat că accidentul a fost produs în dimineaţa zilei de 12 septembrie a.c., de către G. Mitică, din comuna Vaideeni, stabilindu-se că acesta, în timp ce conducea pe drumul sătesc din localitatea Atârnaţi un autoturism neînmatriculat în circulaţie şi fără a poseda permis de conducere, a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, după care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat la scurt timp după producerea evenimentul rutier. Faţă de G. Mitică se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere, urmând ca în funcţie de probatoriul existent, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu cu propuneri procedurale.
Web Design by DowMedia