Drumul spre DNA se numeşte APAVIL: Cîlea şi Buican se bat pe tezaurul apei chioare!

duminică, 15 septembrie 2013

Uniunea Social Liberală este o poveste demult apusă la Vâlcea. Cei doi lideri, Ion Cîlea – PSD şi Cristian Buican – PNL, nu au reuşit să se pună la masa dialogului şi măcar să mimeze înţelegerea, în semn de respect faţă de electoratul care a votat în masă USL.

Cei doi preşedinţi de partid nu au cum să ajungă la consens având în vedere că în spatele fiecăruia dintre cei doi se află câte o camarilă hămesită, care-şi cere cu înverşunare şi violenţă DREPTUL LA CIOLAN. Membri de partid, cot la cot cu oameni de afaceri care au sprijinit campania electorală USL la Vâlcea în 2014, urlă ca din gură de şarpe şi bat cu pumnul în masă la şedinţele de partid. Cooperativa PSD vrea mai mult decât cooperativa PNL şi viceversa. Aceasta este miza şi în cazul operatorului regional de distribuţie a apei: APAVIL! Pesediştii şi liberalii îşi doresc cu ardoare, inconştienţă şi nesimţire ieşită din comun să-şi aşeze oamenii în fruntea bucatelor – fondurilor europene necesare reabilitării reţelei de apă şi canal în judeţul Vâlcea.

Cîlea şi Buican îşi aruncă unul altuia acuze dintre cele mai grave, dar de fapt amândoi sunt biete măşti ale aceluiaşi chip, unul hâd, golit de conţinut. Biete forme fără fond care ţin cu disperare de funcţii şi sunt în stare să distrugă un proiect de peste o sută de milioane de euro doar pentru că „oamenii lor“ nu au înhăţat o halcă mai mare din APAVIL -  acest pui de gazelă hăituit de leii înfometaţi din jungla politicii vâlcene. Ins fără scrupule şi lipsit de caracter (cel puţin aşa se arată în acest caz), preşedintele PNL a numit în consiliul de administraţie şi adunarea generală lipitori de afişe, bieţi politruci care nu au habar de activitatea APAVIL. Trist este că în scandalul apei chioare a intervenit ca musca-n lapte şi senatorul liberal Adrănel Cotescu, care mai bine tăcea şi rămâne aşa...filozof. Altfel am crede că are şi dumnealui ceva interese, firmuliţe, de introdus pe conducta APAVIL-ului.

Marionetele buicăniste au un singur scop: deschiderea porţilor ferecate de la „tezaurul apei chioare“. De cealaltă parte, Cîlea şi-a implantat deja oamenii în structură şi ţine cu dinţii ca lucrurile să rămână neclintite. Singurul ins cu scaun la cap în această ecuaţie pare a fi directorul general Cristian Jianu, care încearcă să împace şi capra galbenă şi varza roşie. S-a ajuns până acolo, încât Jianu le-a strigat într-o şedinţă paraşutaţilor politic: „E destul pentru toţi! Lăsaţi-ne să lucrăm, să accesăm fondurile şi mănâncă tot judeţul. Sute de firme din Vâlcea vor avea de lucru!“

Ajungându-i şi lui cuţitul la os, Jianu şi-a dat demisia din funcţia de director. Gestul a avut rolul unui duş cu apă rece pentru palizii politicii vâlcene care au înţeles că fără specialistul Jianu ciolanul poate să se evapore. În acest timp, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie parcă dorm în papucii statului, altfel nu înţelegem de ce nu-i urechează pe principalii protagonişti ai acestei bătălii pe faţă, fără jenă, pe banii Europei?! Dacă nu intervine nimeni, proiectul aflat în derulare la APAVIL s-ar putea sista, iar banii Europei se vor îndrepta spre alte zări. Păgubiţi vor fi toţi vâlcenii, inclusiv cei care au votat USL!

Tiberiu Pîrnău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe