|duminică, decembrie 17, 2017
  • Follow Us!

Buican făcut “tâmpitÔÇ£ de primarii PSD 

Scandal pe “caşcavalulÔÇ£ european! Pentru că a sabotat şedinţa ADI APA

Buican făcut “tâmpitÔÇ£ de primarii PSD

• USL se poate rupe oricând la Vâlcea!

Marţi, 26 februarie, la Consiliul Judeţean Vâcea a avut loc cea de a treia întâlnire a primarilor din Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea. Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a boicotat această întâlnire şi le-a ordonat primarilor liberali să nu participe la şedinţă. Cu alte cuvinte, Buican şi-a sabotat colegul de alianţă USL, Ion Cîlea, preşedintele ADI APA Vâlcea. Aşa că 11 primari PNL au absentat. Din fericire, au fost prezenţi 35 de primari, cvorumul fiind întrunit cu un procent de 76,6 la sută. Astfel că şedinţa s-a putut desfăşura în bune condiţii. Preşedintele Ion Cîlea a fost surprins şi dezamăgit de poziţia de forţă a partenerului de alianţă USL. “Am fost informat de faptul că deputatul Cristian Buican i-a sunat pe primarii PNL şi i-a ameninţat că dacă se vor prezenta la această adunare vor fi excluşi din partid. Din acest motiv, nici primarul municipiului Emilian Frâncu nu este prezent. Deci se vede clar cine încurcă şi cine creează probleme realizării programului de alimentare cu apă şi canalizare” ÔÇô a spus Ion Cîlea. Orice lucrare de alimentare cu apă şi canalizare se aprobă mai întâi în şedinţa acestui for, fiind inclusă ulterior în programul lucrărilor efective.

Cu această ocazie, primarul comunei Cernişoara, Mihai Ionescu, nu a ezitat să emită tot felul de caracterizări pentru şeful liberalilor vâlceni, de genul ÔÇ£un tâmpit care cere propriilor membrii de partid aşa ceva nu are ce căuta în politic. Propun excluderea din asociaţia noastră a tuturor primarilor PNL care azi s-au suspus şantajului şefului lor de partid”. Mult mai temperat s-a dovedit primarul din Perişani, Ion Sandu, cel care a încercat să-şi apere liderul de partid care nu era prezent dar în acelaşi timp să-i şi acuze pe proprii colegi care nu au putut veni la şedinţa ADI APA.

Acuze de ambele părţi

De cealaltă parte, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a declarat pentru că Ion Cîlea nu spune adevărul. “El a ameninţat primarii PNL că nu le mai dă fonduri de la Consiliul Judeţean şi că îi va da şi afară din această asociaţie. E păcat că s-a ajuns la astfel de acuzaţii, nu mă aşteptamÔÇ£, a precizat Buican.
Conflictul dintre cei doi copreşedinţi ai USL Vâlcea a apărut în momentul alegerii preşedintelui asociaţiei comunitare, când liberalul Robert Schell a pierdut în faţa lui Ion Cîlea. În acel moment preşedintele PNL Vâlcea l-a acuzat pe Ion Cîlea de incompatibilitate între funcţia de preşedinte de Consiliul Judeţean şi cea de preşedinte al ADI APA. După care a început vânătoarea în partid a trădătorilor.
ADI APA Vâlcea a fost constituită pentru accesarea sumei de 122 milioane euro, bani europeni care vor fi investiţi în alimentarea cu apă a localităţilor vâlcene. Marţi, 26 februarie, s-a votat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013 al instituţiei, s-a aprobat modificarea actului constitutiv şi al statutului la capitolul referitor la primirea de noi membri şi au fost primite în asociaţie încă 17 comune: Amărăşti, Bărbăteşti, Câineni, Cernişoara, Scundu, Titeşti, Voiceşti, Budeşti, Drăgoeşti, Galicea, Olanu, Scundu, Runcu, Fârtăţeşti, Tomşani, Racoviţa şi Făureşti.

Leave a Response