Autocarul cu care se deplasa echipa de handbal Oltchim a fost vandalizat la Roman

duminică, 24 februarie 2013

Autocarul cu care se deplasa echipa de handbal Oltchim a fost vandalizat la Roman

În timpul meciului dintre Steaua şi Ajax, de joi seara, hoţii au spart autocarul Oltchimului, la Roman. Oltchim Rm. Vîlcea a învins joi seara cu 29-22 pe HCM Roman, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii Naţionale. Campioana României a înnoptat apoi la Roman, urmînd ca abia ieri să plece spre Bucureşti. “Ne-am uitat la meciul dintre Steaua şi Ajax, iar imediat după, şoferul a coborît în parcarea hotelului să vadă dacă totul e în regulă cu autocarul. A găsit una dintre uşi forţate. Hoţii au furat GPS-ul, dar şi un videoproiector, cu ajutorul căruia echipa făcea vizionările”, a declarat preşedintele Oltchimului, Petre Berbecaru. Anul trecut, în luna septembrie, Oltchim a avut probleme şi la Zalău. Atunci, cîţiva suporteri ai echipei locale au scris pe autocar, cu vopsea roşie, însemnele echipei locale, HCZ. Campioana României şi-a trecut în cont al 12-lea succes consecutiv în actuala ediţie a Ligii Naţionale. Oltchim Rm. Vâlcea a învins joi seara cu 29-22 (18-13) pe HCM Roman, într-un meci contînd pentru etapa a 13-a a Ligii Naţionale feminine. Echipa pregătită de danezul Jakob Vestergaard a condus de la un capăt la altul, gazdele nereuşind să le pună probleme vîlcencelor, care nu au putut conta la acest meci pe portarul Paula Ungureanu şi extrema Iulia Curea, ambele accidentate. Oltchim a întâlnit sâmbătă, la Bucureşti, pe CSM Bucureşti, iar înaintea partidei decisive cu Zvezda Zvenigorod, din 2 martie, “galacticele” vor mai juca pe teren propriu împotriva Coronei Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe