|joi, decembrie 14, 2017
  • Follow Us!

Bărbatul găsit decedat în râul Olt a fost identificat: un tânăr din Vlădeşti s-a sinucis 

Bărbatul găsit decedat în râul Olt a fost identificat: un tânăr din Vlădeşti s-a sinucis

În data de 18 februarie, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată cu privire la faptul că pe suprafaţa râului Olt se observă plutind, la o distanţă de aproximativ 3 metri faţă de mal, cadavrul unei persoane. În temeiul sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, ocazie cu care s-a stabilit că este vorba despre un bărbat cu vârsta cuprinsă între 30-35 de ani. Procedându-se la examinarea exterioară a acestuia, nu au fost constatate urme vizibile de violenţă sau de altă natură. În urma investigaţiilor efectuate, precum şi ca urmare a prezentării spre recunoaştere, cadavrul a fost identificat ca fiind G. Emilian, de 33 de ani, din comuna Vlădeşti. În cauză urmează ca în funcţie de concluziile desprinse din raportul de constatare medico-legală, să se propună soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Leave a Response