|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Să avem încredere în Mihai BălanÔǪ 

Să avem încredere în Mihai BălanÔǪ

Tiberiu Pîrnău

CONSTANTIN ROIBU, Alexandru Roibu (Chemprochemicals), Gheorghe Roibu (Oltgrup), Nicolae Enache (Protectchim), Constantin Neagoie (Comchim), Remus Mihăescu (Amitrans), Constantin Vlăduţu (Ardava), Veronel Lungu (Onix), Mircea Popa (Ciprom), Cristian Boureanu (Topanel, Ramplast Distribuţie), Radu Olaru, Alin Smeu, Vasile Măndică, Veronica Preoteasa, Cosmin Diaconu, Mihai Diculoiu (marioneta sindicală a lui Roibu) Adriean Videanu (fost ministru al Economiei), Dan Ioan Popescu (fost ministru al Economiei), Codruţ Sereş (fost ministru al Economiei), Aurel Vlădoiu (deputat PSD), Emilian Frâncu (primar al municipiului Râmnicu Vâlcea şi fost senator liberal), ziarişti năimiţi fără număr de la Vâlcea şi din capitală ÔÇô aceştia sunt principalii VINOVAȚI pentru FALIMENTUL OLTCHIMULUI!

Bineînţeles că lista este mult mai lungă, dar ne-am rezumat la cei despre care ştie o ţară întreagă că au contribuit la căderea colosului industrial de la Râmnicu Vâlcea. Despre mulţi dintre ei am scris anchete în care am arătat clar cum au căpuşat combinatul, prin ce inginerii financiare l-au decapitalizat. SRI-ul a făcut rapoarte care au confirmat investigaţiile noastre, Corpul de Control al Primului Ministru Victor Ponta a verificat şi ne-a dat dreptate, asemnenea şi Ministerul Economiei. Toate aceste concluzii au ajuns la DNA. În ciuda JAFULUI GENERALIZAT de la Oltchim, DNA nu a adoptat încă nici o măsură! Saltă în fiecare zi tot felul de găinari, numai pe MARII HOȚI AI NAȚIUNII îi lasă în pace. De ce? De cine sunt protejaţi baronul toxic Roibu şi gaşca lui lacomă, cei care au creat datorii şi pierderi de sute de milioane de euro la Oltchim? Cine poate influenţa DNA? Ghici ciupercă într-un picior! Dar ce legătură ar putea să existe între Roibu, jaful de la Oltchim şi acea persoană care are influenţă la DNA? Probabil că serviciile cunosc şi ar trebui să-şi facă datoria…

Muncitorii de la Oltchim ar face bine să protesteze, să picheteze, pe lângă Preşedinţie şi Guvern, toate palatele în care locuiesc cei enumeraţi mai sus. Acei indivizi trebuie forţaţi de autorităţi, pe căi legale ÔÇô penale, să returneze măcar o mică parte din ceea ce au furat de la Oltchim. Cu un sfert din averea acelor milionari în euro ar putea să funcţioneze combinatul ani buni. S-ar putea plăti şi salarii, iar bogaţii ar rămâne tot bogaţi! Aud că în timp ce muncitorii de la Oltchim intră în greva foamei, fostul director Constantin Roibu se plimbă prin ţări exotice.

După URAGANUL ROIBU, la Oltchim poate să vină manager şi Bill Gates, că tot FALIMENTUL este deznodământul. Aşa că, în aceste condiţii, ceea ce a făcut actualul director general MIHAI B─éLAN la Oltchim este un ADEV─éRAT MIRACOL. Să menţii în funcţiune combinatul, chiar dacă la capacitate foarte redusă, şi să mai plăteşti şi salarii, chiar dacă cu întârziere, acestea sunt chiar minuni.
Acestea fiind spuse, părerea noastră este că muncitorii ar trebui să mai aibă puţintică răbdare (i-au răbdat furăciunile lui Roibu timp de 20 de ani, au închis ochii complice la tot ceea ce făcea, nu le-a păsat pentru că şi-au încasat atunci salariile, dar nu s-au gândit la tragedia de la orizont) şi încredere în Mihai Bălan, care nu le va trăda interesele şi nu-i va lăsa de izbelişte. Doamne ajută!

Leave a Response