|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Ion Deaconu a fost prăduit de hoţi de 7 ori, iar Poliţia şi Parchetul dau neputincioase din umeri 

• În comuna Oteşani,

Ion Deaconu a fost prăduit de hoţi de 7 ori, iar Poliţia şi Parchetul dau neputincioase din umeri

Ion Deaconu, fostul consilier judeţean din partea Partidului Conservator Vâlcea, este total nemulţumit că Poliţia din Oteşani şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu tergiversează nejustificat soluţionarea unor dosare de furt petrecute în ultimii trei ani. Concret, în toată această perioadă, Ion Deaconu a fost prăduit sistematic de către hoţi, care i-au furat mai multe bunuri din casa, proprietate personală, aflată în satul Cîrstăneşti, comuna Oteşani. Hoţii l-au “vizitat” pe Ion Deaconu de peste 7 ori şi tot de atâtea ori acesta a depus plângeri şi sesizări la Poliţie şi la Parchet în vederea identificării făptaşilor şi pedepsirii acestora. Menţionăm că imobilul este situat în imediata vecinătate a magazinului sătesc, care dispune de pază pe timp de noapte. Hoţii l-au “uşurat” pe Ion Deaconu şi de un tractor parcat în curtea casei, care a fost furat piesă cu piesă în decursul timpului. Potrivit spuselor lui Ion Deaconu, oamenii legii din comuna Oteşani s-au implicat prea puţin în cercetarea acestui caz pentru că nici până în ziua de azi nu a fost identificat vreun suspect.

Colac peste pupăză, Ion Deaconu a avut “ghinionul” ca un procuror tânăr şi fără nici un an de experienţă să se ocupe de cazul său: este vorba de Alexandra Cristea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu. Drept urmare, Ion Deaconu a avut marea surpriză să primească în data de 9 octombrie 2012 o rezoluţie din partea procurorului Alexandra Cristea, prin care aceasta îşi recunoaşte “impotenţa” de a cerceta cele 7 sesizări de furt din comuna Oteşani: “Dosarele la care face referire petentul Ion Deaconu au fost înregistrate în decursul timpului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu sub numerele 328/P/2011, 687/P/2011, 872/P/2011, 42/P/2012, 639/P/2012, 858/P/2012 şi 1813/P/2012. La acest moment, cercetările se efectuează în dosarul nr. 328/P/2011, toate celelalte dosare fiind reunite la acesta. Pentru clarificarea situaţiei de fapt, se va completa cercetarea penală prin efectuarea demersurilor necesare confirmării celor relatate de către persoanele suspecte, prin obţinerea de informaţii pentru identificarea persoanelor pe care anumiţi martori le-au văzut în curtea petentului în perioada furturilor, prin evidenţierea clară a bunurilor pe care partea vătămată le reclamă ca sustrase, astfel încât, în cazul localizării, să se poată realiza şi recunoaşterea acestora.

În ceea ce priveşte dosarul nr. 1834/P/2011, se vor face demersuri pentru scoaterea acestuia din evidenţa pasivă şi completarea cercetărilor pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”. Mai spunem doar că prin Decretul nr. 81 din 6 februarie 2012, preşedintele României, Traian Băsescu, a numit-o pe Alexandra Cristea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, în baza Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 15 din 16 ianuarie 2012.

(Marian Dinu)

Leave a Response