|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Greva foamei la Oltchim: Numărul protestatarilor a ajuns la 20 

Greva foamei la Oltchim: Numărul protestatarilor a ajuns la 20

Alţi doi angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au intrat în greva foamei, miercuri dimineaţă, după ce 18 salariaţi au recurs la această formă de protest cu o zi în urmă.

Potrivit preşedintelui Sindicatului „Victoria” din Oltchim, Corneliu Cernev, doi din cei 20 de salariaţi care în urmă cu o zi au intrat în greva foamei au renunţat marţi seară, din motive medicale, însă miercuri dimineaţă alţi doi angajaţi li s-au alăturat celor 18 grevişti ai foamei.

În prezent 20 de angajaţi sunt în greva foamei, în cortul amenajat în faţa pavilionului administrativ al combinatului, după ce doi au renunţat aseară, iar alţi doi au decis acum să adopte acestă formă extremă de protest. Cei 18 au rămas noaptea trecută la dispensarul Oltchim, sub supravegherea medicilor, au fost văzuţi şi de cei de la DSP Vâlcea şi de la Ambulanţă, iar deocamdată starea lor de sănătate este stabilă. Oamenii vor să fie respectaţi, vor să aibă de muncă, nu mai vor să fie minţiţi că nu ştiu ce strategii are Guvernul”, a declarat Corneliu Cernev.

Marţi seară, greviştii foamei s-au întâlnit cu reprezentanţii conducerii Oltchim, cărora le-au înmânat un document cu mai multe revendicări.

„Am cerut asigurarea pentru o funcţionare minimală a combinatului a 42 meagawaţi pe oră şi 140 de tone pe zi de propilenă, cotă de electricitate şi cantitate de materie primă fără de care nu putem funcţiona, asigurarea acordării unui avans şi a unei lichidări în fiecare lună, fixându-se pentru 15 februarie plata unei lichidări, pe 28 februarie un avans, iar pe 15 martie o altă lichidare. Am solicitat dovezi concrete că va fi asigurat capitalul de lucru, am cerut ca ministrul Economiei, Varujan Vosganian, să ne prezinte rezultatul discuţiilor de la Bruxelles, am mai cerut ca în cazul restructurărilor de personal, dacă acestea vor fi totuşi realizate, să se respecte Contractul Colectiv de Muncă privind acordarea salariilor compensatorii, respectiv acordarea a 6, 12 şi 18 astfel de salarii, în funcţie de vechime, şi am mai cerut să ni se spună verde în faţă ce s-a hotărât cu petrochimia de la Piteşti, respectiv dacă această Divizie Petrochimică de la Bradu va fi păstrată sau nu în cadrul Oltchim. Aşteptăm un răspuns la toate aceste revendicări”, a precizat liderul sindical.

Aproximativ 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim au protestat, marţi, în faţa unităţii, după ce din cauza lipsei de materie primă a fost oprită activitatea în cele trei secţii unde producţia fusese reluată în noiembrie 2012.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni a eşuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Leave a Response