|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Oltchim s-a impus în derbiul cu HC Zalău 

Oltchim s-a impus în derbiul cu HC Zalău

Considerat un derbi, prin prisma echipelor care se întâlneau, disputa de miercuri din Polivalentă, Oltchim – HC Zalău a constituit şi un bun prilej pentru fetele noastre de a demonstra că şi-au revenit cât de cât psihic după eşecul de duminică din Liga Campionilor, 22-23 cu FTK Budapesta. Pe de altă parte, la Vâlcea revenea, de data aceasta cu echipa sa de club, selecţionerul României, Gheorghe Tadici, cel care are în vedere, în continuare, pentru a chema la lot mai multe jucătoare de la campioana României. Dezinvolt, ca de obicei, veşnic nemulţumit la deciziile arbitrilor, Tadici a trebuit să se recunoască, finalmente, învins de multinaţionala care a câştigat, dar nu a arătat în totalitate că şi-a revenit. A fost 29-24 pentru Vâlcea, după ce la pauză gruparea lui Vestergaard avea 4 goluri avans, 14-10. Navaro ÔÇô Nechita, Brădeanu, Manea, Bulatovic, Barbosa şi Curea, acesta a fost 7-le de început al lui Vestergaard. După o serie de ratări la ambele porţi, portugheza naturalizată iberică, Barbosa, a fost cea care a deschis “balul”, în minutul 4. Nechita a făcut apoi 2-0, Pintea a redus din diferenţă, însă uşor-uşor chimistele şi-au luat avânt. În minutul 10 era 6-3, la jumătatea primei reprize Zalăul a venit la un gol în spatele Vâlcii, 7-6, în minutul 20 era 9-7, pentru ca în minutul 27 să se înregistreze cea mai mare diferenţă de scor de până atunci, 13-8 pentru Oltchim. La pauză s-a intrat cu 14-10, iar la 5 minute de la reluare se reface diferenţa de 5 goluri în favoarea gazdelor, 16-11. În minutul 39, Bulatovic înscrie pentru un avans de 7 goluri, 20 ÔÇô 13, cu 10 minute înainte de final era 25-20, însă la final tabela de marcaj a arătat 29-24 pentru Vâlcea, care bifează a 11-a victorie, din tot atâtea dispute, în campionatul intern. Ambele echipe au beneficiat de câte 6 aruncări de la 7 metri. Oltchim a transformat cinci (două Nechita, două Barbosa şi una Bulatovic) şi a ratat una, prin Nechita. Zalăul, la fel, a transformat cinci, patru prin Varga şi una prin Pera, tot Pera fiind cea care a ratat un 7 metri.

Leave a Response