|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Circulaţia pe Valea Oltului, întreruptă duminică din cauza unui accident 

Circulaţia pe Valea Oltului, întreruptă duminică din cauza unui accident

Traficul pe Valea Oltului a fost blocat în această dimineaţă timp de o oră şi jumătate, după ce două autoturisme s-au ciocnit în localitatea vâlceană Racoviţa, informează Mediafax.ro. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, drumarii au scos în afara şoselei cele două autoturisme implicate în accident, iar circulaţia a fost reluată. Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit faptul că şoferul unui autoturism Renault a pătruns pe contrasens, din motive nestabilite deocamdată, şi s-a ciocnit cu un autoturism Citroen. În urma impactului au fost rănite trei persoane – şoferul şi doi pasageri din autoturismul Renault. La faţa locului au ajuns trei maşini ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, care i-au preluat pe răniţi, transportându-i iniţial la Spitalul Brezoi, de unde au fost transferaţi la Spitalul Judeţean Vâlcea. În zona în care s-a produs accidentul ninge, iar şoseaua este acoperită cu zăpadă.

Leave a Response