Directorul Mihai Bălan a reuşit să blocheze în instanţă executarea silită a Oltchim

joi, 29 noiembrie 2012

Directorul Mihai Bălan a reuşit să blocheze în instanţă executarea silită a Oltchim

În data de 23 noiembrie, directorul general al SC Oltchim SA, Mihai Bălan, a înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti dosarul nr. 23705/280/2012, al cărui obiect îl constituie suspendarea provizorie a executării silite formulată împotriva societăţii de creditorul Polchem Societe Anonyme. Cererea a fost formulată de SC Oltchim SA, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu Polchem Societe Anonyme, în calitate de pârât. La primul termen de judecată din data de 26 noiembrie 2012 instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 27 noiembrie 2012, pentru a se depune la dosar dovada în original a achitării cauţiunii şi a delegaţiei de reprezentare pentru petentă. “Prin încheierea pronunţată în acest dosar în data de 27 noiembrie, instanţa a admis cererea formulată de petenta SC Oltchim SA şi a dispus suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosarul nr. 824/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Emilia Mateescu, până la soluţionarea cererii de suspendare în dosarul de fond nr. 22616/280/2012, înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti şi al cărui prim termen de judecată este în data de 29 noiembrie 2012 (termen preschimbat din data 11 aprilie 2013)”, precizează directorul general al SC Oltchim SA, Mihai Bălan, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

După cum s-a mai consemnat, licitaţia anunţată de către executorul judecătoresc, pentru data de 23 noiembrie 2012, a fost amânată pentru o dată ulterioară, în lipsa unor cumpărători şi a unui reprezentant legal desemnat de combinatul chimic vâlcean. Având în vederea cererea reprezentantului creditorului, executorul judecătoresc a dispus numirea, în calitate de custode al bunurilor urmărite silit de la Arpechim Piteşti, pe Alexandru Lucian Sălcuţan. Reamintim că licitaţia avea ca scop vânzarea unor bunuri urmărite silit aparţinând Diviziei Petrochimice Bradu, judeţul Argeş, cu care SC Oltchim SA a garantat, faţă de creditorul Polchem Societe Anonyme, plata sumei de circa 7 milioane de euro. Cererea de executare silită a fost formulată de creditor împotriva SC Oltchim SA, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de ipotecă mobiliară încheiat în data de 21 iunie 2012 şi contractul de ipotecă mobiliară încheiat în data de 26 iulie 2012, înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. “În temeiul acestor contracte, SC Oltchim SA a garantat faţă de creditor plata sumei de 7 milioane de euro, reprezentând contravaloarea preţului livrărilor de materii prime, respectiv propilenă şi orto-xylen. În prezent, activitatea în cadrul Diviziei Petrochimice Bradu este sistată, dar pentru viitor acest eveniment are un impact semnificativ asupra funcţionării acestui sector şi, implicit, în funcţionarea integrată a societăţii. SC Oltchim SA a întreprins demersurile legale în vederea suspendării acestei proceduri”, a mai spus directorul general al SC Oltchim SA, Mihai Bălan.

(P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe