Finanţele Publice organizează sesiuni de informare pentru aplicarea noului sistem TVA la încasare

joi, 22 noiembrie 2012

Finanţele Publice organizează sesiuni de informare pentru aplicarea noului sistem TVA la încasare

În vederea asigurării unui cadru fiscal propice redresării întreprinderilor mici şi mijlocii aflate în situaţii dificile datorate crizei actuale şi lipsei de lichidităţi, pentru creşterea vitezei de circulaţie a banilor în economie şi colectarea mai eficientă a taxei pe valoarea adăugată (TVA), prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, au fost introduse prevederi privind implementarea unui sistem de plată a TVA, la încasarea facturilor, începând cu 1 ianuarie 2013.

În cadrul activităţii de acordare gratuită a asistenţei contribuabililor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea organizează sesiuni publice de informare pe tema aplicării TVA la încasare.
Sesiunile de informare publică se vor desfăşura la sediul instituţiei din municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. General Magheru, nr. 17, în sala de conferinţe a instituţiei, în 27 noiembrie a.c., şi 4 decembrie a.c., începând cu ora 10.

În atenţia tuturor contribuabililor! Finanţele Publice au publicat Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la încasare!

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere caracterul de noutate a sistemului TVA la încasare, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, între alte măsuri, a elaborat Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la încasare.

Ghidul este un instrument util oferit contribuabililor întrucât este structurat astfel încât să ofere, pe lângă selecţia şi gruparea coerentă a prevederilor referitoare doar la TVA la încasare existente în Codul fiscal şi în normele metodologice, şi explicaţii, comentarii, exemplificări, în situaţia în care înţelegerea textelor legale este mai dificilă sau necesită coroborări între diferite articole din cod şi din norme.

Documentul poate fi consultat de contribuabili prin accesarea websiteurilor:
- ANAF, la adresa www.anaf.ro, secţiunea În atenţia contribuabililor/Informaţii referitoare la reglementarea sistemului TVA la încasare, din prima pagină;
- DGFP Vâlcea, www.finantevalcea.ro, secţiunea Ghiduri/Regulamente, categoria Ghid TVA la încasare, din prima pagină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe