Primăria Râmnicului încearcă “marea cu degetul” şi vrea să preia terenurile fostei UM Vlădeşti

luni, 19 noiembrie 2012

• După două tentative eşuate în ultimii trei ani,

Primăria Râmnicului încearcă “marea cu degetul” şi vrea să preia terenurile fostei UM Vlădeşti

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat marţi, 20 noiembrie 2012, să aprobe, în cadrul unei şedinţe extraordinare, propunerea de menţinere a solicitării de trecere a unor imobile care au aparţinut fostei Unităţi Militare Vlădeşti, din domeniul public al statului şi administrarea Universităţii din Piteşti, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local. Concret, Primăria Râmnicului solicită transferarea în proprietate a unor terenuri în suprafaţă de peste 2 hectare şi construcţiile situate pe acesta în suprafaţă de 2.000 mp, situat în strada Știrbei Vodă nr. 149, precum şi terenul în suprafaţă de circa 12 hectare, pe acest domeniu aflându-se fostul poligon de tragere aparţinând UM Vlădeşti. Începând cu luna iulie a anului 2012, noua conducere a Primăriei Râmnicului a reluat demersurile către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru promovare, cu prioritate, a proiectului de hotărâre de guvern în vederea transmiterii imobilelor de mai sus. Astfel, a fost retransmisă întreaga documentaţie solicitată de conducerea acestui minister, inclusiv un nou acord al Universităţii din Piteşti, exprimat de actuala conducere, precum şi extrasele de Carte Funciară de informare atât pentru imobilele pentru care se solicită preluarea, cât şi pentru imobilul care râmâne în proprietatea statului şi administrarea Ministerul Educaţiei. Ținând cont de faptul că în urma alegerilor locale din luna iunie 2012, s-a modificat componenţa Consiliului Local, reprezentanţii acestui minister au solicitat şi o nouă hotărâre a actualului Consiliu Local, privind menţinerea solicitării de preluare în proprietate a imobilelor care au aparţinut fostei UM Vlădeşti.

În luna iunie 2009, la propunerea fostului primar Mircia Gutău, Consiliul Local a aprobat solicitarea de trecere a imobilului-teren în suprafaţă de 20.547 mp şi construcţiile situate pe acesta în suprafaţă de 1.965 mp, precum şi a imobilului-teren în suprafaţă de 120.538 mp şi construcţiile situate pe acesta în suprafaţă de 991 mp, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Educaţiei - Universitatea din Piteşti, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local. Conform prevederilor din hotărârea Consiliului Local din 2009, imobilele ce erau preluate de municipiu, urmau să fie destinate construirii de locuinţe sociale, locuinţe pentru tineri, precum şi pentru realizarea unor obiective de utilitate publică, necesare comunităţii locale. De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, a fost împuternicit primarul municipiului ca, prin aparatul de specialitate, să întocmească documentaţia pentru promovarea proiectului de Hotărâre de Guvern. Numai că, în cursul procedurii de avizare a documentaţiei întocmită şi transmisă Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei a solicitat Primăriei Râmnicului completarea documentaţiei aferentă proiectului de hotărâre de guvern, cu o nouă hotărâre a consiliului local din care să rezulte menţinerea voinţei exprimată prin hotărârea din luna iunie 2009. În acest sens, Consiliul Local a adoptat hotărârea nr. 216/29 august 2011, prin care a menţinut solicitarea de trecere a imobilelor descrise mai sus. Însă, nici după această solicitare, fostul Guvern Boc nu a catadicsit să aprobe trecerea terenurilor fostei Unităţi Militare Vlădeşti în proprietatea Primăriei Râmnicului, dar nici Universitatea din Piteşti nu a investit nici un leu pentru modernizarea clădirilor pe care le-a luat în administrare.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe