|joi, decembrie 14, 2017
  • Follow Us!

Candidatul PP DD Mihai Tănăsescu aduce investitori arabi din Qatar în Colegiul Horezu 

Deputatul Aurel Vlădoiu aproape de final de carieră !

Candidatul PP DD Mihai Tănăsescu aduce investitori arabi din Qatar în Colegiul Horezu

Hârşit în jongleriile politico administrative din ultimii 20 de ani fostul primar comunist Aurel Vlădoiu se apropie de final. De finalul unei cariere în care a fost primar, prefect, deputat. S-a jucat cu banii şi s-a ocupat de lobby (unii i-ar zice trafic de influenţă). Prin fel de fel de manevre a obţinut uneori bani pentru Vâlcea sau pentru vreo comunitate. Dar i-a obţinut de la premier, de la vreun ministru, minister. I-a obţinut în detrimentul altor localităţi din judeţ sau din ţară. A acumulat o avere frumuşică pentru un om care a lucrat toată viaţa la stat şi care a pornit în viaţă ca asistent veterinar. A uitat însă şi de prima meserie a sa. Pentru că dacă ar fi iubit animalele ar fi ajutat comunităţile din Colegiul Horezu să nu renunţe la ele. Ar fi găsit soluţii pentru ca fiecare familie de aici să producă ceva şi să vândă. Primarii din zonă îl părăsesc. Liberalii nu au interes să voteze un ipochimen prăfuit comunisto-fesenisto- pedeseristo-pesedist iar cei din PSD s-au săturat de aerele sale de jupân etern. Și toţi au acum o soluţie bună. Cum nu îl pot vota pe Niţu, fostul primar PDL de Horezu, se vor îndrepta spre Mihai Tănăsescu. O carte câştigătoare găsită în ultim moment de Dan Diaconescu.

Tânărul analist economic are studii solide. La 34 de ani a trecut prin câteva şcoli importante şi a fost chiar coleg în Dublin cu prinţul moştenitor al Qatarului. Vorbeşte fluent mai multe limbi străine, a acordat consultanţă unor companii importante, are relaţii internaţionale deosebite. Mihai Tănăsescu este altceva. Cu rapiditate a organizat o vizita a unei delegaţii importante din Qatar condusă de H.E. Sheich Mohammed bin Ahmed Al- Obaidly, secretar general al Camerei de Comerţ şi Industrii a Quatarului. Arabii care vin în wekend, mai întâi în Bucureşti şi apoi în Horezu, dispun de sute de milioane de dolari pe care îi pot investi. Qatarul este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor şi dispune de capitaluri enorme datorită exportului masiv de gaze şi petrol. Candidatul PP DD a realizat în doar câteva zile mai multe proiecte pentru localităţi din Horezu. El crede că lumea de aici poate trăi foarte bine plantând livezi imense şi crescând animale. Qatarul poate investi în mici fabrici de prelucrare, depozitare, ambalare şi poate importa toată marfa pentru a o distribui în regiunea Golfului. Primarii din zonă au fost receptivi pentru că au nevoie de investiţii străine şi de locuri de muncă. Orice primar vrea să scape de permanenta milogeală pentru a obţine la rectificări bani pentru asistaţii sociali, persoanele cu handicap, salariile funcţionarilor şi utilităţi. Epoca celor ca Vlădoiu apune! Discrepanţa dintre cei doi este atât de evidentă încât un primar liberal i-a propus lui Tănăsescu : “Faceţi domnule un afiş în care puneţi şi poza dumneavoastră şi a lui Vlădoiu şi sub ea puneţi un slogan simplu ACUM PUTEȚI ALEGE!”

Leave a Response