|joi, decembrie 14, 2017
  • Follow Us!

Rezultatele financiare ale OLTCHIM s-au prăbuşit dramatic 

• Ca urmare a managementului prost aplicat de fosta conducere, în primele nouă luni din acest an,

Rezultatele financiare ale OLTCHIM s-au prăbuşit dramatic

Noua conducere a societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea a prezentat recent rezultatele financiare înregistrate de întreprindere în cursul primelor nouă luni din acest an, rezultate care confirmă că veniturile au scăzut cu 47%, la 721,9 milioane de lei (160 milioane de euro), iar pierderile au crescut cu 72%, la 308,5 milioane de lei (68 milioane de euro). La finalul lunii septembrie 2012, cheltuielile SC Oltchim SA se situau la circa 1,03 miliarde de lei, cu 33% mai reduse comparativ cu intervalul de referinţă din anul precedent. Cifra de afaceri netă a SC Oltchim SA a fost în intervalul ianuarie-septembrie 2012 de peste 693,6 milioane de lei, aproape jumătate din rulajul consemnat pentru primele nouă luni din 2011, de 1,25 miliarde de lei. La sfârşitul lunii septembrie 2012, SC Oltchim SA avea datorii cu scadenţa de până la un an de circa 1,97 miliarde de lei, cu 27,4% mai mari faţă de finalul anului 2011. Totodată, datoriile cu perioadă mai mare de un an cumulau 677,1 milioane de lei, în scădere cu 31,5%. Plăţile restante către furnizori totalizau 1,06 miliarde de lei. În fine, mai spunem că pierderile din activitatea de exploatare au crescut, la 207,7 milioane de lei, iar pentru activitatea financiară combinatul chimic vâlcean a înregistrat pierderi de 100,78 milioane de lei.

Noul management de la SC Oltchim SA are în vedere, în cadrul planului de salvare a societăţii, să implementeze noi tehnologii care să respecte normele de mediu, retehnologizarea şi modernizarea instalaţiilor şi echipamentelor, prin înfiinţarea unei direcţii integrate Direcţia Tehnică – Calitate – Mediu – Investiţii, realizată prin reorganizarea Direcţiei Managementului Calităţii Mediului şi Securitatea Muncii şi desfiinţarea Direcţiei Investiţii, din cadrul DTCM. “Se mai are în vedere înfiinţarea la SC Oltchim SA a Diviziei Marketing. Unul dintre cele mai importante domenii ale economiei moderne îl constituie comerţul, el devenind elementul principal al economiei de piaţă. Obiectivele principale ale acestei activităţi sunt redobândirea unei imagini favorabile în rândul clienţilor şi creşterea gradului de satisfacţie a acestora, îmbunătăţirea imaginii produselor şi a firmei, căutarea unor metode de fidelizare a clienţilor, dezvoltarea pieţei interne şi externe urmărind permanent creşterea cifrei de afaceri, a ratei profitului, reducerea riscurilor şi dezvoltarea activităţilor prin realizarea investiţiilor necesare. Se va efectua o primă analiză de marketing după primele trei luni privind prospectarea pieţelor pe care se vând produsele SC Oltchim SA, noi oportunităţi, promovarea produselor, analiza cost-preţ, urmate de analize economice globale în cadrul Direcţiei Economice, din care să rezulte încadrarea în costuri, încadrarea în consumurile specifice aprobate pe tipuri de produse, prognoze şi oportunităţi pe pieţele de desfacere a produselor, coroborat cu predictibilitatea aprovizionării cu materii prime şi utilităţi. Managementul actual al SC Oltchim SA a identificat, elaborat şi supus aprobării consiliului de administraţie următorul program de repornire etapizat.

Prima etapă a constat în repunerea în funcţiune a Secţiei Electroliză cu membrană începând cu data de 18 octombrie 2012, precum şi realizarea efectivă de producţie începând cu data de 25 octombrie 2012. Pentru această primă fază s-au renegociat contractele de achiziţii utilităţi (energie electrică, abur şi apă brută), contractul de aprovizionare sare în soluţie cu SC Salrom SA Bucureşti, respectiv s-a încheiat sau sunt în curs de perfectare contracte pentru livrarea produselor fabricate cu această instalaţie (leşie de sodiu, acid clorhidric şi hipoclorit de sodiu). Începând cu data de 5 noiembrie 2012 se repornesc instalaţiile care asigură procesarea clorului produs de Electroliza cu membrană, respectiv instalaţiile Secţiei Propenoxid şi Secţiei Polieteri flexibili şi speciali. S-au negociat contractele pentru aprovizionarea cu materiile prime de bază: propilenă, gaz metan şi calcar şi glicerină. Pentru produsele obţinute în baza prospectării pieţei şi a ofertelor primite urmează să se perfecteze contractele de vânzări.

Începând cu data de 9 noiembrie 2012 se vor pune în funcţiune instalaţiile din secţiile Electroliză cu catod de mercur, Sodă fulgi, Sodă bloc, Oxo-alcooli, Anhidridă ftalică şi DOF. Sintetic, strategia de repornire presupune: atingerea unei capacităţi de producţie zilnice, după 24 de zile de la repornire, de o valoare a mărfii la vânzare de 1,13 milioane de euro, cu un cost de producţie de 1,1 milioane de euro (incluzând şi amortizările secţiilor funcţionale); funcţionarea pe un profit minim de 900.000 euro pe lună (incluzând şi amortizările secţiilor funcţionale) pe o perioadă de cinci luni şi reevaluarea planului de rentabilizare; rentabilizarea societăţii prin scăderea cheltuielilor directe şi indirecte, în special pentru secţiile neprofitabile şi demararea programelor de retehnologizare şi modernizare a Secţiei Polioli-Polieteri şi Instalaţia Propenoxid, începând cu luna a 6-a de la pornire, fondurile estimate fiind de peste 11 milioane de euro; finalizarea retehnologizărilor şi modernizărilor începand cu trimestrul II din 2013, moment de la care se estimează funcţionarea societăţii cu un profit de 1,9 milioane de euro pe lună”, precizează directorul Mihai Bălan în cadrul planului de redresare a SC Oltchim SA.

(Petre Coman)

Leave a Response