La Evidenţa Persoanelor din Râmnicu Vâlcea se vorbeşte în chineză

joi, 8 noiembrie 2012

Când birocraţia depăşeşte limitele logicii şi ale bunului simţ!

La Evidenţa Persoanelor din Râmnicu Vâlcea se vorbeşte în chineză

Nicu Trandafir

Toată lumea ştie despre corupţia generalizată din România. Despre absurditatea sistemului birocratic nu ştiu decât cei care se lovesc de el. Iată ce poate păţi un om în Râmnicu Vâlcea, oraş unde autorităţile susţin că funcţionarii se ridică la pretenţiile unei ţări membră UE.

Marţi, 6 noiembrie, un râmnicean se prezintă la Direcţia de Evidenţa Persoanelor din Râmnicu Vâlcea pentru a-şi schimba cartea de identitate (a cărei valabilitate expiră duminică, 11 noiembrie). Funcţionara îi cere cartea de identitate veche şi mai multe acte. Printre actele solicitate se află: certificatul de naştere. Solicitantul îi prezintă o copie a acestuia. Funcţionara spune că vrea originalul.

Urmează următorul dialog

- Nu am originalul. Dar bănuiesc că aveţi nevoie de data şi locul naşterii mele!
- Da de aceste informaţii avem nevoie.
- Păi atunci situaţia e clară pe vechea carte de identitate sunt trecute aceleaşi date ca pe această copie. Cum bănuiesc că nu puteţi spune că această carte de identitate este falsă înseamnă că puteţi trece pe noua carte de identitate aceleaşi informaţi!
Bineînţeles că funcţionara cere sus şi tare originalul spunând că aşa cere legea. Cetăţeanul este născut la Sibiu. Deci va trebui să se adreseze primăriei din Sibiu pentru a cere un nou certificat de naşte. Cu toate că datele sale sunt deja la evidenţa populaţiei iar funcţionara nu va face decât să se uite pe acest act văzând deja ceea ce ştie că va vedea. Adică aceleaşi date care le are acum în faţa ochilor şi care sunt conforme şi cu datele ce le deţine în baza de date a serviciului. Urmează însă partea cea mai hilară a poveştii.
- Căsătorit, necăsătorit sau divorţat ?
- Divorţat.
- Vă rugăm să ne daţi originalul hotărârii de divorţ şi o copie a acestuia.
- Nu mai am originalul şi nu am cum să fac rost de el.
- Vă adresaţi Judecătoriei care v-a emis actul pentru a vă elibera o copie legalizată a acestuia.
- Păi bine dacă aş fi divorţat la Rădăuţi ce făceam?
- Vă duceaţi la Judecătoria de acolo şi cereaţi o hotărâre.
- Bine atunci declar că nu sunt divorţat. Pur şi simplu sunt necăsătorit!

Ei bine funcţionara umblă în calculator şi îi arată cetăţeanului că Direcţia de Evidenţă a Persoanelor ştie clar că este divorţat având comunicare de la Judecătoria din Râmnicu Vâlcea în acest sens. Deşi ştie că divorţul a avut loc, având şi numărul sentinţei din 2005, funcţionara se încăpăţânează să solicite un act de care nu are nevoie. Numai pentru că trebuie să urmeze o birocraţie ilogică. Să fie mai catolică decât Papa. Pentru un cetăţean care s-a născut la Timişoara, a divorţat la Tulcea şi locuieşte la Ghioroiu o schimbare a cărţii de identitate poate însemna o cheltuiala de câteva sute de lei (milioane lei vechi) şi zeci de drumuri. La Judecătorie este altă birocraţie. Vei fi pus să completezi o cerere, să te duci să stai la o coadă ca să cumperi un timbru judiciar de ATENȚIE 0,15 lei ( tipărirea timbrului costă mai mult decât valoarea lui), apoi la altă coadă la Direcţia de Taxe şi Impozite pentru a achita o taxă de doi lei iar după statul la vreo 3 cozi ţi se va spune să revii peste 48 de ore deoarece nu îţi pot ştampila copia şi să o certifice ca originala decât pete 48 de ore. Dacă ai cumva curajul să le spui că sistemul este prost. Un individ mic de la Arhiva Judecătoriei va ţipa la tine şi te va ameninţa că vei fi amendat. Nici un funcţionar de acolo nu poartă ecuson cu numele aşa că nu ştii pe cine să reclami.

Când a fost întrebat cum îl cheamă arhivarul lipsit de politeţe a spus scurt : “Nu e treaba ta dar dacă chiar vrei să ştii mă cheamă Dumitrache. Nu ai ce să îmi faci tu, ai nevoie de noi, nu noi de tine!” Cel care a trecut prin această întâmplare demnă de o schiţă de Caragiale nu este un ţăran din vreo comună vâlceană. Este jurnalistul Guminski Traian, care ne-a declarat: “Scârbit de atâta prostie i-am spus la un moment dat funcţionarei de acolo că renunţ să îmi fac carte de identitate şi că voi cere una nouă exact în ziua alegerilor luna viitoare ştiind că Biroul este obligat să-mi de un act nou pentru a putea vota. Nu mi-a venit să cred când ironic doamna mi-a spus că îmi vor da un act dar doar unul provizoriu. Dar un act pe care vor trece datele mele de identificare pe care deja le cunosc foarte bine dar pe care se fac că nu le cunosc şi îmi cer să le dau certificatul de naştere în original deşi nu au nevoie de el. Deci ce să mai spunem. Prostia merge mână în mâna cu birocraţia nesimţirea şi lipsa de logică!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe