Viceprimarul Matei, mai activ decât...primarul Frâncu

joi, 1 noiembrie 2012

Viceprimarul Matei, mai activ decât...primarul Frâncu

Cu ocazia audienţelor acordate miercuri dimineaţa, viceprimarul Gigi Matei a trasat mai multe dispoziţii departamentelor din cadrul administraţiei locale municipale. Astfel, în următoarea perioadă, Direcţia Administrării Domeniului Public va face balastări pe o ramură a străzii Dealul Malului şi va monta un geiger pentru colectarea apelor pluviale la parcarea dintre blocurile A3 şi A4 din Ostroveni, tot aici, în primăvară, urmând să fie turnat un covor asfaltic. De asemenea, tot DADP va reabilita o porţiune rămasă neamenajată din strada Cella Delavrancea şi va deplasa un autogreder şi un compactor pe strada Poenari, pentru amenajarea unor segmente de drum. Dar viceprimarul a avut parte cu ocazia acestor audienţe şi de altceva în afară de cererile sau reclamaţii, cum ar fi propunerea unei chiriaşe de la locuinţele sociale din blocul B0 de a amenaja, prin eforturi proprii, neremunerate, spaţiul verde aferent imobilului sau mulţumirile adresate de un locatar al blocului A2 din Ostroveni pentru operativitatea cu care s-a schimbat amplasamentul unui punct de colectare a deşeurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe