|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle 1 noiembrie 2012 

Sparle si soparle 1 noiembrie 2012

• Oare când vom vedea controale ale Gărzii de Mediu şi la primăriile comunale, vizând depozitările ilegale de deşeuri de către populaţia nearondată la serviciile de salubrizare furnizate de un operator licenţiat? Tonele de gunoaie care se văd cu ochiul liber împrăştiate pe marginea drumurilor, pe malul râurilor sau în lacurile de acumulare sunt generate, în principal, de către oamenii rezidenţi şi abia apoi de turişti! Ce măsuri iau primarii pentru a stopa acest fenomen şi ce măsuri ia Garda de Mediu împotriva primarilor care sunt indiferenţi?

• Firma Rominex Mining Enginering SA Rovinari, deţinută de Dan şi Eugen Vâlceanu, câştigă contracte pe bandă rulantă la Exploatarea Minieră Berbeşti, iar directorul Chelcea întinde “covorul roşuÔÇ£. Fraţii Vâlceanu se numără printre sponsorii oficiali ai PSD Gorj. Oamenii de afaceri cu adeziuni în partidul guvernamental sau susţinători ai acestuia câştigă licitaţiile de la Complexul Energetic Oltenia. Și ca lucrurile să meargă ca pe roate, compania statului scoate la licitaţii un pachet de servicii, iar firmele de partid s-au unit în asociaţii. Cine are ochi de citit, să citească şi să adopte măsurile care se impun…

• Nu prea ştim ce “abilităţi” literare are soţia milionarului Nicolae Sofianu, dar stăm şi ne întrebăm cum de câştigă doamna Carmen premii peste premii? Ultima “ispravă” de acest fel s-a petrecut în satul Goruneşti al comunei Slătioara, unde a avut loc o nouă decernare a premiilor Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală “Nişte ţăraniÔÇÖÔÇÖ şi ale Revistei “ClipaÔÇÖÔÇÖ. Maestru de ceremonii a fost şi de această dată Dinu Săraru, care probabil “motivat” de la spate de proprietarul Hotelului Sofianu a spus despre Carmen următoarele cuvinte: “Îi acordăm acest premiu pentru admirabilul volum de versuri intitulat ┬½De vorbă cu Francesca┬╗, revelator şi sub aspect editorial, originală continuare a traditţei poeziei interbelice româneşti. Ma bucur că pot acorda acest premiu pentru că este un volum de versuri care va bucura mulţi cititori”.

• Viceprimarul “atomic” Gheorghe Ioniţă s-a dat rău în stambă şi a făcut varză ultimele şedinţe de consiliu local pe care le-a condus din postura de preşedinte. Omul este bine pregătit profesional pe domeniul său (chimie-fizică), dar nu are nimic în comun cu administraţia publică locală. Acest lucru a fost demonstrat din nou la şedinţa Consiliului Local care a avut loc marţi: de la înălţimea sa… Gheorghe Ioniţă a încercat să-şi joace rolul de clovn, iar acest lucru i-a ieşit de minune. Personajul respectiv nu dădea cuvântul la unii consilieri, întrerupea brutal intervenţiile, avea un limbaj de mahala şi nu stăpânea deolc problemele care se discutau. Chiar şi primarul Frâncu a trebuit să aştepte spăşit câteva minute, cu mâna ridicată pe sus, pentru a i se da cuvântul.

• SC Ind-Dor Grup Com SA Iaşi, firma care execută lucrări de demolare în interiorul Uzinelor Sodice Govora, a fost amendată cu 30.000 lei noi de Garda de Mediu pentru desfăşurarea activităţii de tratare a deşeurilor rezultate din dezafectarea unor secţii de producţie din incinta USG, fără a obţine actele de reglementare necesare privind gestionarea deşeurilor rezultate. De asemenea, o altă instituţie a statului, ITM, poate să constate oricând că printre lucrătorii firmei sunt şi angajaţi “la negruÔÇ£.

• Laurenţiu Baranga, candidat ARD pe Vâlcea ÔÇô Nord, “a comis-oÔÇ£ şi cu Legea Educaţiei, pe care a încălcat-o cu nonşalanţă având 2 norme la “Titu MaiorescuÔÇ£, dar si una la “ValahiaÔÇ£ (Târgovişte) unde a concurat şi obţinut titlul de conferenţiar. Se naşte întrebarea firească: un individ care încalcă flagrant legile, poate fi ales în legislativ?
ÔÇ¿

Leave a Response