|luni, decembrie 11, 2017
  • Follow Us!

Unii candidaţi nu vor fi votaţi nici măcar de… familie 

Departe de casa lor


Unii candidaţi nu vor fi votaţi nici măcar de… familie

Datorită actualului sistem de vot, pe colegii electorale, dar şi migraţiei excesive a candidaţilor la parlamentare în tentativa de a găsi un colegiu eligibil pentru formaţiunea din partea cărora candidează a dus la o situaţie paradoxală. Majoritatea candidaţilor la alegerile din 9 decembrie din acest an nu se vor putea vota. Mulţi nu vor putea beneficia de voturile familiei (copii, părinţi, soţii, fraţi), vecinilor, prietenilor şi colegilor de muncă datorită faptului ca nu au domiciliul în colegiul în care candidează. Iată câteva situaţii din judeţul nostru. Pentru funcţia de senator în Colegiul Brezoi -Horezu candidează Dan Niţu de la USL ÔÇô acesta însă are domiciliul în comuna Măciuca situată în alt colegiu şi Laurenţiu Baranga de la ARD care are domiciliul în Râmnicu Vâlcea. Deci cei doi nu se vor putea vota nici măcar ei înşişi. Implicit pierd şi voturile familiei şi ale apropiaţilor. În Colegiul Drăgăşani- Bălceşti avem 3 candidaţi la funcţia de senator care nu se vor putea vota: Laurenţiu Coca, de la USL, Ion Oprescu de la ARD – ambii cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea şi Lucian Orăşel – domiciliat în New York ( pe 1305 Avenue Street).

În Colegiul Râmnicu Vâlcea Sud candidează Aurelian Pavelescu care nu are domiciliul în judeţul nostru, iar în Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord încearcă să ajungă deputat fostul primar Romeo Rădulescu, care însă are domiciliul în Râmnicu Vâlcea Sud. Deputatul Aurel Vlădoiu locuieşte în Râmnicu Vâlcea dar vrea un nou mandat în Colegiul Horezu, acelaşi unde PPDD va trimite probabil un candidat domiciliat în afara judeţului. În Colegiul de deputaţi Drăgăşani ARD îl are candidat pe Ștefan Prală-domiciliat în alt colegiu electoral iar PPDD va trimite probabil un candidat din afara acestui Colegiu electoral. Ce este însă mai grav e faptul că mulţi candidaţi nici măcar nu cunosc zona în care candidează, componenţa electoratului, împărţirea administrativ teritorială, problemele cetăţenilor, particularităţile Colegiului pe care vor să îl reprezinte în Parlament. Iar datorită legislaţiei în Parlament vor accede şi unii din aceşti candidaţi chiar dacă nu se vor bucura de votul majorităţii electoratului prezent la urne.

Leave a Response