|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

TMUCB Bucureşti va executa o parte din lucrările de reabilitare a reţelei CET Govora 

• CJ Vâlcea a semnat primul contract de lucrări din cadrul proiectului de modernizare a sistemului de termoficare urbană


TMUCB Bucureşti va executa o parte din lucrările de reabilitare a reţelei CET Govora

• valoarea contractului atribuit este de 4 milioane de euro

La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Judeţean Vâlcea a semnat primul contract de lucrări din cadrul proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare urbană. Astfel, CJ Vâlcea, în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile, a găzduit evenimentul de semnare a contractului de lucrări “Implementare proiect reabilitare EPA, plus pompe şi circuit primar de termoficare din CET Govora – CL 6”, din cadrul proiectului “Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”, având ca sursă de finanţare Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 Axa Prioritară 3. Proiectul are perioada de implementare de 53 de luni, iar valoarea totală este de 73,48 milioane de euro, din care 29,66 milioane de euro finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 26,7 milioane de euro finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat, iar 2,96 milioane de euro contribuţia beneficiarului din bugetul local, la care se adaugă TVA în cuantum de peste 14 milioane de euro. În cadrul proiectului, se vor derula şase contracte, din care trei de prestări servicii şi trei contracte de lucrări (proiectare şi execuţie). Contractul de lucrări a fost atribuit firmei TMUCB Bucureşti, în urma unei licitaţii deschise, desfăşurată prin mijloace electronice.

Contractul are o valoare de 18,36 milioane de lei (4 milioane de euro), din care 50% reprezintă contribuţia Uniunii Europene prin Fondul de Coeziune şi se va derula pe o perioadă de 27 luni (din care perioada de notificare a defectelor este de 12 luni) de la data emiterii ordinului de începere a contractului. Scopul contractului îl reprezintă executarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a unor tronsoane din sistemul de transport al energiei termice şi înlocuirea totală sau parţială a agregatelor de pompare în vederea livrării agentului termic la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi de consumatori, la un preţ cât mai scăzut şi cu impact minim asupra mediului, prin reducerea cantităţii de poluanţi. Obiectivul general al proiectului din care face parte acest contract îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii în municipiul Râmnicu Vâlcea, reflectată în calitatea factorilor de mediu şi starea de sănătate a populaţiei, ca urmare a investiţiilor în infrastructură, impuse de politica de coeziune economico-socială a Uniunii Europene pentru atingerea obiectivului “Convergenţă”. Prin implementarea acestui proiect se vor respecta angajamente asumate de către România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană (Planul de Implementare a Directivei 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în aer). Proiectul are o importanţă deosebită pentru locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea, iar primul contract de lucrări semnat astăzi va asigura reabilitarea reţelei primare de distribuţie a agentului termic. După finalizarea lucrărilor, investiţia realizată la CET Govora va contribui la îmbunătăţirea eficienţei energetice datorită utilizării aceleiaşi resurse energetice (cărbunele inferior), ceea ce va conduce la obţinerea unuia dintre cele mai mici preţuri din ţară la energia termică.

(Petre Coman)

Leave a Response