|sâmbătă, martie 25, 2017
  • Follow Us!

Ministrul Eduard Hellvig tratează superficial problemele turismului din Vâlcea 

Ministrul Eduard Hellvig tratează superficial problemele turismului din Vâlcea

În cursul lunii trecute, deputatul vâlcean Samoil Vîlcu i-a adresat o interpelare cu subiect şi predicat celui mai incompetent ministru al Guvernului Ponta, însă ministrul respectiv a tratat problema “cu fundul”. Concret, parlamentarul vâlcean l-a întrebat pe ministrul liberal al Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, care sunt măsurile de susţinere şi dezvoltare a turismului la nivelul judeţului Vâlcea, însă imbecilul care a vrut să candideze pe un colegiu parlamentar din Vâlcea a trimis un răspuns în doi peri, plin de generalităţi naţionale, semn că omului de la Ministerul Dezvoltării Regionale puţin îi pasă de soarta turismului din Vâlcea. “Potenţialul turistic al judeţului Vâlcea este deosebit, dacă avem în vedere cadrul natural unic, aşezarea geografică, mănăstirile, adevărate monumente de artă, dar şi faptul că trei din cele 10 staţiuni balneoclimaterice din România se află în judeţul Vâlcea. Valorificarea potenţialului turistic la nivelul judeţului Vâlcea ar putea însemna dezvoltarea întregii zone şi implicit creşterea numărului locurilor de muncă. Având în vedere aceste aspecte, vă rog să îmi comunicaţi domnule ministru care sunt măsurile concrete pe care le veţi întreprinde, în perioada următoare, pentru a promova turismul cultural, monahal, balnear şi montan la nivelul judeţului Vâlcea”, spunea deputatul Samoil Vîlcu în interpelare.

Însă luaţi şi minunaţi-vă de “răspunsul” lui Eduard Hellvig la interpelarea de bun simţ formulată de parlamentarul PDL: “În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1631/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, acest minister realizează politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: dezvoltare regională, coeziune şi dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională, amenajarea teritoriului, urbanism şi arhitectură, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcţii, turism. Dorim să vă facem cunoscut, stimate domnule deputat faptul că prin derularea programelor multianuale de marketing şi promovare turistică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului urmăreşte atingerea următoarelor obiective: promovarea celor mai importante destinaţii şi forme de turism din România pe piaţa internă şi pe principalele pieţe turistice din străinătate; definirea şi promovarea brandului creat şi dezvoltat în conformitate cu obiectivul domeniului major de intervenţie 5.3 ┬½Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică┬╗ al axei prioritare ┬½Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului┬╗ din cadrul Programului operaţional regional 2007 – 2013, în scopul creării unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică pe plan naţional şi internaţional. Menţionăm că, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a recepţionat, în anul 2011, Planul de marketing al turismului românesc pentru perioada 2011-2015, care ia în considerare liniile strategice menţionate în Maşter Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007 – 2026 şi stabileşte obiectivele, strategiile şi tacticile de marketing de urmat în diferite pieţe-sursă şi pentru fiecare din cele mai importante produse şi segmente. Planul de marketing propune, pentru perioada următoare, printre altele, specializarea şi diversificarea produselor şi serviciilor din turism, dezvoltarea celor şase produse cheie (circuite culturale, turism în mediu natural şi sălbatic, turism rural, sănătate şi întreţinere, city break, vacanţe active şi de aventură) şi prelungirea sezonului turistic.

În acest context, dorim să evidenţiem o serie de acţiuni care au început sau vor demara în acest an: realizarea de materiale de promovare de tipul: cataloage, broşuri, pliante, postere şi foi volante, diverse tipărituri, ghiduri şi hărţi turistice, panouri, fotografii, albume, fotoreportaje, filme de animaţie şi documentare de turism; organizarea de vizite educaţionale şi de informare în ţară pentru reprezentanţi ai mass-mediei, touroperatori, reprezentanţi ai societăţilor comerciale cu activităţi în turism din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai asociaţiilor sau organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în turism; achiziţionarea de servicii de creaţie în vederea realizării campaniilor de promovare şi a creşterii gradului de conştientizare asupra brandului turistic naţional-crearea unei bănci de imagini care să cuprindă filme şi clipuri publicitare, documentare şi fotografii, imaginile incluse urmând să promoveze cele 6 produse turistice (circuite, turism în mediu natural şi sălbatic, turism rural, sănătate şi întreţinere, city break, vacanţe active şi de aventură), prin transmiterea de mesaje cheie bazate pe emoţii, sentimente şi experienţe; o campanie integrată de comunicare pe plan internaţional, constând într-o campanie de publicitate (planificare şi cumpărare de media) pe pieţele externe (Germania, Austria, Italia, Franţa, Marea Britanie, SUA, Rusia, Spania) în perioada 2012-2013; realizarea şi implementarea planului de business pentru platforma de marketing online (PMO) – obiectiv strategic al promovării turistice online, ce trebuie să urmărească creşterea conştientizării la nivel global a ofertei româneşti de turism şi concentrarea pe produsele sau pieţele cu cel mai mare potenţial.

Concluziile cercetărilor de piaţă care au precedat lansarea brandului de turism al României la Shanghai (29 iulie 2010) au evidenţiat cele mai competitive 6 produse turistice ale României: circuitele culturale, turismul în natură, turismul rural, pachetele tip city break, turismul activ si de aventură, turismul balnear şi wellness. în acelaşi context s-a stabilit că principalele avantaje competitive ale României sunt natura şi peisajele neatinse (lanţul Carpaţilor, Delta Dunării), unicitatea patrimoniului cultural (site-urile înscrise în patrimoniul UNESCO), precum şi autenticitatea culturii şi a stilului de viaţă. De asemenea, o altă concluzie importantă a studiilor menţionate anterior este aceea că zonele care vor reuşi să îşi păstreze caracterul, autenticitatea şi modul tradiţional de viaţă vor trezi interesul tot mai multor segmente de potenţiali vizitatori, ţinând cont de faptul că pe piaţa internaţională se remarcă două tendinţe importante: aceea de sofisticare a gustului turiştilor, aflaţi în căutare de experienţe deosebite, precum şi creşterea numărului celor care optează pentru vacanţe în care arta, cultura, istoria, educaţia şi spiritualitatea joacă un rol important. În contextul menţionat anterior, suntem convinşi că zonele din judeţul Vâlcea unde se află bisericile declarate monumente istorice, tradiţiile populare şi culturale deosebite ale acestora, precum şi oferta turistică foarte diversă şi interesantă (inclusiv cea referitoare la turismul balnear, montan) reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor unele dintre principalele atracţii turistice atât pentru turiştii străini, cât şi pentru cei din ţara noastră, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va continua promovarea acestor zone atât în exterior, cât şi în România. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului îşi exprimă şi pe această cale totala deschidere şi sincerul interes faţă de solicitările formulate de către membrii Parlamentului României, ca importantă resursă pentru optimizarea politicilor sale”.

(Marian Dinu)

Leave a Response