|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

Oltchim reporneşte săptămâna viitoare parţial producţia 

Oltchim reporneşte săptămâna viitoare parţial producţia

• Toţi “locotenenţii” lui Roibu au fost îndepărtaţi de la conducerea combinatului

Consiliul de administraţie al Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) a decis într-o şedinţă care a avut loc la începutul acestei săptămâni să repornească o parte din instalaţiile combinatului şi a numit o nouă echipă de conducere executivă formată din opt membri, faţă de 16 câţi existau anterior.

Mai mult, niciunul dintre vechii directori executivi ai combinatului nu şi-a păstrat funcţia.

Potrivit deciziilor administratorilor Oltchim, începând cu data de 20 octombrie urmează să aibă loc pregătirile pentru repornirea instalaţiei de electroliză cu membrană necesară producţiei de produse clorosodice, precum leşie de sodiu, acid clorhidric şi hipoclorit, urmând ca repornirea efectivă a instalaţiei să aibă loc săptămâna viitoare, potrivit unui comunicat al companiei publicat pe bursă. Repornirea combinatului depinde însă de atragerea unor surse de finanţare, în discuţie fiind posibilitatea ca Oltchim să primească bani de la Guvern printr-o firmă special înfiinţată pentru acest lucru.

La finalul lunii august Oltchim a decis să sisteze total producţia după ce compania a anunţat că nu dispune de fondurile necesare pentru a achiziţiona materia primă necesară desfăşurării activităţii şi băncile nu-i mai acordă finanţare pentru reluarea activităţii din cauza pierderilor şi a datoriilor mari pe care le-a acumulat în ultimii patru ani. La aceeaşi dată o mare parte din angajaţii Oltchim au fost trimişi în şomaj tehnic. Compania avea dificultăţi şi la plata energiei electrice, astfel că Electrica a întrerupt temporar furnizarea de curent către combinat, pentru ca mai apoi să realimenteze Oltchim la energie electrică printr-o filială a sa. După acest episod însă combinatul nu a funcţionat prea mult, pentru că a rămas fără bani de materie primă.

Decizia din prezent de repornire a combinatului vine în contextul procesului de privatizare prin care a trecut Oltchim şi care s-a soldat cu un eşec, în condiţiile în care câştigătorul licitaţiei Dan Diaconescu, nu a adus dovezi că deţine suma pe care a licitat-o pentru pachetul majoritar de acţiuni al Oltchim şi care se ridica la circa 40 mil. euro.

Mihai Bălan a preluat la data de 2 octombrie funcţia de director general al Oltchim după 20 de ani în care combinatul a fost condus de Constantin Roibu. Mihail-Dumitru Tălpăşanu a fost numit pe 15 octombrie în funcţia de director general adjunct de mentenanţă şi producţie. Elena Spiru-Ciobescu a fost numită director general adjunct operaţiuni financiar-contabile în cadrul combinatului, iar Daniel Ilinca va prelua funcţia de director economic al Oltchim în locul lui Vasile Mandica, care a ocupat această funcţie până la data de 15 octombrie. Șef peste operaţiunile de la petrochimia din Piteşti a fost numit Marius Pîrvu.

Totodată, consiliul de administraţie al Oltchim l-a numit ca administrator provizoriu pe Petre Vlăsceanu, şef birou în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea.

De repornirea combinatului din Râmnicu Vâlcea depind slujbele a circa 3.300 de salariaţi ai companiei care în ultimele luni au demarat mai multe mişcări de protest, în principal din cauza întârzierilor mari la plata salariilor.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat la începutul acestei săptămâni că angajaţii combinatului de la Oltchim îşi vor primi salariile restante până la sfârşitul acestei săptămâni.
Acţiunile Oltchim au închis şedinţa de ieri cu un avans de 2,9% şi un preţ de 0,6175 lei/titlu. La acest nivel compania valorează pe bursă 46,4 mil. euro.

(ZF.ro)

Leave a Response