Două restaurante din Rm. Vâlcea au fost sancţionate cu amenzi de doar... 12 milioane lei vechi

luni, 15 octombrie 2012

• Pentru nerespectarea reglementărilor din domeniul sănătăţii publice,

Două restaurante din Rm. Vâlcea au fost sancţionate cu amenzi de doar... 12 milioane lei vechi

În perioada 1-5 octombrie 2012, în baza Ordinul prefectului judeţului Vâlcea nr. 384/2012, corpul de control a reluat verificarea unităţilor de alimentaţie şi folosinţă publică, din punct de vedere al respectării legislaţiei din domeniu. Echipa de controla a fost formată din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, respectiv: Instituţia Prefectului - Corpul de control, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Verificarea unităţilor de alimentaţie şi folosinţă publică a început, iniţial, în data de 20.06.2012, prima etapă desfăşurîndu-se în zonele cu potenţial turistic deosebit: municipii, oraşe, ulterior fiind verificate şi alte locaţii din judeţ. Deşi ordinul prefectului vizează verificarea tuturor unităţilor de alimentaţie publică de tip restaurante, terase şi baruri, în perioada sezonului estival au fost controlate numai cele din incinta ştrandurilor, piscinelor şi bazinelor de înot, urmând a fi verificate şi celelalte.

Această verificare are în vedere evitarea şi prevenirea unui risc major privind sănătatea populaţiei, prin apariţia unor cazuri de nerespectare a normelor generale de igienă în unităţile de alimentaţie publică şi ţinând cont de rezultatele favorabile obţinute în acţiunile desfăşurate în anii precedenţi, în acest domeniu, s-a considerat că se impune şi în anul 2012 verificarea la nivelul judeţului, a respectării legislaţiei privind sănătatea şi protecţia consumatorului. Echipa de control a verificat respectarea condiţiilor igienico-sanitare şi protecţiei consumatorului, în unităţile de alimentaţie publică - restaurante, terase, baruri, etc. În fiecare locaţie verificată, echipa mixtă de control, în componenţa precizată mai sus, a încheiat procese verbale de constatare, acte de control cu termene şi responsabilităţi, în care au fost precizate măsuri de eliminare a deficienţelor constatate sau de igienizare a unităţilor identificate ca insalubre, cu termene concrete de îndeplinire.

Pentru deficienţele constatate, în procesele verbale de constatare a condiţiilor igienico sanitare încheiate la fiecare locaţie în parte, unităţile au fost sancţionate cu sancţiuni contravenţionale sub formă de amendă sau avertisment. Bilanţul acţiunilor de verificare este următorul: şase unităţi de alimentaţie publică de tip restaurant în municipiul Râmnicu Vâlcea, dintre care două au fost sancţionate, cu sancţiune contravenţională sub formă amendă în sumă totală de 12 milioane de lei vechi, iar trei unităţi au fost sancţionate au avertisment; cinci unităţi de alimentaţie publică de tip restaurant în oraşul Călimăneşti, dintre care două au fost sancţionate, cu sancţiune contravenţională sub formă de amendă în sumă totală de 2.000 lei, iar două unităţi au fost sancţionate, cu sancţiune contravenţională sub formă de avertisment. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea reglementărilor din domeniul sănătăţii publice, precum şi pentru încălcarea legilor privind protecţia consumatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe