De ce ar trebui să-l susţină liberalii pe Dan Mazilu

luni, 15 octombrie 2012

De ce ar trebui să-l susţină liberalii pe Dan Mazilu

În ultimele săptămâni am remarcat unele atacuri nefireşti împotriva deputatului Constantin Mazilu. Parlamentarul din colegiul Bălceşti este cu siguranţă unul dintre cei mai eleganţi politicieni în exprimare şi comportament din Vâlcea. Nu s-a exprimat nici măcar la adresa adversarilor politici necuviincios, a avut mereu declaraţii echilibrate şi de bun simţ, a dovedit că se poate face politică şi fără mult zgomot şi fără lăudăroşenii exagerate. În aceste condiţii atacurile din ultima vreme, venind din tabăra liberală, par nefireşti. Pentru cei care însă nu le înţeleg explicăm că o mare parte din liberalii ce gravitează în jurul omului de afaceri Dan Niţu, sponsor oficial al PNL Vâlcea, au dorit ca acesta să fie desemnat candidat al USL la funcţia de deputat pe Colegiul Bălceşti.

Nu s-a putut acest lucru. Și atunci au început ieşiri în media. Recent am remarcat una a lui Jean Decuseară, preşedinte de onoare al PNL Vâlcea şi alta a primarului de Șirineasa, incompatibilul (declarat de ANI) Dan Săraru care spuneau cu noşalanţă, pe un post local TV, că la Vâlcea USL are şi candidaţi migratori şi făceau trimitere la Dan Mazilu. Migrator politic înseamnă în accepţiunea întregii clase politice trecerea de la un partid la altul şi apoi eventual înapoi sau la al treilea. Ei bine Constantin Mazilu a fost ales în 2008 deputat candidând uninominal pe listele PSD. În 2010 alături de alţi colegi din Parlament a înfiinţat o nouă formaţiune politică, UNPR. Deputatul de Bălceşti a devenit unul din liderii naţionali ai acestei formaţiuni şi lider judeţean. Din această poziţie a făcut pe plan politic tot posibilul ca judeţul nostru, dar mai ales zona pe care o reprezintă să beneficieze de sprijinul diferitelor ministere, a ajutat comunităţi locale să acceseze fonduri, a contribuit la dezvoltarea legislaţiei dar şi la menţinerea unei stabilităţi politice.

Iar atunci când populaţia a vrut în majoritate schimbarea guvernului a votat moţiunea de cenzură care a dus la schimbarea guvernării. Nu a atacat niciodată liderii USL, a încercat mereu să-şi convingă colegii din Parlament să lucreze în favoarea comunităţilor, a avut relaţii civilizate şi benefice cu toţi miniştri indiferent de culoarea politică a acestora solicitând sprijin de la fiecare minister în parte pentru administraţii locale vâlcene. Și apoi a fost printre liderii UNPR care au încurajat alianţa politică cu PSD. Deputatul Constantin Mazilu a solicitat aleşilor locali (consilieri judeţeni, municipali, locali, viceprimari, primari) ai UNPR să susţină proiectele şi programele celor din PSD adică a celor din USL şi acest lucru s-a dovedit benefic în multe situaţii. Acum UNPR este în alianţă cu PSD care la rându-i este în alianţă cu PNL. Liberalii la rândul lor au o alianţă cu PC. Indirect deputatul Constantin Mazilu, om cu o notorietatea foarte bună în judeţ, ajută toţi candidaţii USL în alegerile care urmează. Îi ajută din postura de lider judeţean al unei formaţiuni politice create la 1 mai 2010. Și pe care a fondat-o. Deci care este migraţia domnilor liberali care vă faceţi că nu ştiţi sensul acestui termen doar pentru a părea pe sticlă că sunteţi utili domnului Dan Niţu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe