|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

Mircia Gutău, la mâna primarului Emilian Frâncu 

• În procesul “locurilor de joacă”,

Mircia Gutău, la mâna primarului Emilian Frâncu

Luni, 8 octombrie 2012, la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a avut loc un nou termen în procesul intentat de procurorii DNA împotriva fostului primar al Râmnicului, Mircia Gutău, în celebrul dosar al “locurilor de joacă”. Astfel, instanţa din judeţul Mehedinţi a amânat cauza până luni, 15 octombrie 2012, pentru a se cita Primăria Râmnicului, în calitate de persoană vătămată, cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să participe în proces ca parte vătămată sau dacă înţelege să se constituie parte civilă în această cauză, în cazul în care a suferit o pagubă materială sau morală. De asemenea, Primăria Râmnicului trebuie să arate cuantumul obiectului cererii de constituire de parte civilă, precum şi cauza acestei constituiri de parte civilă. Asta înseamnă că Mircia Gutău se află la mâna primarului Emilian Frâncu în privinţa daunelor pe care i le va cere Primăria Râmnicului, lucru care se poate întoarce în favoarea fostului edil-şef din municipiu având în vedere “serviciile” pe care Gutău i le-a făcut lui Emilian Frâncu la alegerile locale din iunie 2012. Mai precizăm că dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin poartă numărul 1270/288/2009, inculpaţi fiind Mircia Gutău şi Ion Georgescu, iar părţile vătămate sunt Primăria Râmnicului şi Consiliul Local.

Reamintim că în luna februarie 2009, fostul primar Mircia Gutău şi un consilier al Primăriei au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, după ce au cumpărat prin intermediari, de la o firmă din Bulgaria, utilaje pentru dotarea unor locuri de joacă pentru copii la preţuri supraevaluate. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti l-au trimis atunci în judecată pe Mircia Gutău, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată şi Nicolae Mesea, consilier juridic la Primăria Râmnicului, acuzat de abuz în serviciu. Al treilea inculpat, Ion Georgescu – administrator la SC Dancomar SRL Râmnicu Vâlcea – a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată. Potrivit procurorilor DNA, în perioada mai-iunie 2005, Mircia Gutău şi Nicolae Mesea au iniţiat şi derulat o procedură de achiziţie publică având ca obiect “Dotări locuri de joacă pentru copii”, cu încălcarea normelor legale. Astfel, Primăria Râmnicului, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu firma SC Dancomar SRL, reprezentată de inculpatul Ion Georgescu, şase contracte de furnizare de produse, achiziţie “Dotări locuri de joacă pentru copii”, deşi s-a derulat o singură procedură prin cerere de ofertă, stabilindu-se achiziţionarea unui singur loc de joacă.

Leave a Response