|luni, decembrie 11, 2017
  • Follow Us!

Dan Diaconescu, acuzat de înşelăciune şi fals în dosarul privatizării OLTCHIM 

Remus Vulpescu, şeful OPSPI, ȘI-A DAT DEMISIA

Dan Diaconescu, acuzat de înşelăciune şi fals în dosarul privatizării OLTCHIM

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a sesizat în această dimineaţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în cazul lui Dan Diaconescu, în privinţa săvârşirii de către acesta a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim, informează Mediafax.

Dan Diaconescu este acuzat că ar fi prezentat documente şi înscrisuri false, în cazul privatizării Oltchim. Aceste infracţiuni ar „perturba deosebit de grav” activitatea OPSPI.
De asemenea, preşedintele OPSPI, Remus Vulpescu, şi-a dat demisia în această dimineaţă, din cauza insuccesului licitaţiei Oltchim.

„Șeful Oficiului Participaţiunilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, înaintează demisia sa către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cerând totodată scuze publicului şi conducerii Statului Român pentru insuccesul licitaţiei organizate la data de 21 septembrie pentru privatizarea SC Oltchim SA”, se menţionează în comunicatul de presă remis de reprezentanţii MECMA.

„Șeful OPSPI, Remus Vulpescu, sesizează, astazi, 3 octombrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, cu privire la săvârşirea de către numitul Diaconescu Cristian Dan a infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prin inducerea în eroare a statului român şi a opiniei publice în ce priveşte existenţa la dispoziţia numitului Diaconescu Cristian Dan a sumei de circa 200 milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la Oltchim de statul român, prin MECMA – OPSPI”, se arată în comunicatul Ministerului Economiei.

Dan Diaconescu a câştigat în urmă cu aproape două săptămâni licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Contractul de preluare a acţiunilor nu a fost semnat, întrucât Dan Diaconescu, nu a prezentat OPSPI dovezi că deţine suma pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

„Intenţia numitului Diaconescu Cristian-Dan, de a deturna procedura de privatizare prin înşelăciune publică şi uz de fals, în scopul de a obţine notorietate şi, eventual, în alte scopuri care urmează a fi stabilite de autorităţi, nu era previzibilă şi nu a putut fi constatată oficial înaintea zilei de 1 octombrie, când activitatea infracţionala a numitului Diaconescu Cristian Dan a şi fost stopată”, se spune în comunicat.

Leave a Response