|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Primăria a emis plicuri filatelice în cinstea Conferinţei “Cei mai faimoşi munţi din lume” 

• Prin Asociaţia Filateliştilor din Râmnicu Vâlcea,

Primăria a emis plicuri filatelice în cinstea Conferinţei “Cei mai faimoşi munţi din lume”

În cinstea desfăşurării la Râmnicu Vâlcea a celei de-a patra ediţii a Conferinţei Internaţionale ”Cei mai faimoşi munţi din lume”, Primăria municipiului, prin Asociaţia Filateliştilor din Râmnicu Vâlcea, a emis două plicuri filatelice într-un tiraj de câte 100 exemplare. Produsele filatelice au drept ilustrări ”Sfinxul” din Bucegi şi Muntele Cozia, ele putând fi obliterate la Oficiul Poştal nr. 1 cu două ştampile dedicate evenimentului (cu aceleaşi două imagini reprezentative), având datele de 25 septembrie (debutul conferinţei) şi 28 septembrie (închiderea conferinţei).

Timbrele folosite pentru obliterare au valoarea de 50 de bani şi ca imagine floră specifică reliefului montan. Primele trei ediţii ale evenimentului ”Cei mai faimoşi munţi din lume” s-au desfăşurat în China şi Statele Unite ale Americii, iar ediţia de anul acesta se derulează în organizarea Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea şi a Asociaţiei Montana şi are drept invitaţi reprezentanţi din Africa de Sud, Australia, Austria, Brazilia, China, Coreea de Sud, Filipine, Germania, Japonia, Tanzania, Turcia şi Statele Unite ale Americii.

Joi, 27 septembrie, la ora 9.30, in Scuarul Mircea cel Batran (zona “la Ceas”), va avea loc inaugurarea panourilor dedicate celei de-a patra Conferinţe Internaţionale “Cei mai frumoşi munţi”, în prezenţa primarului Emilian Frâncu şi a delegaţiilor străine participante la acest eveniment.

Leave a Response