|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Eduard Helvig nu-i poate reprezenta pe vâlceni în Parlament 

• Un paraşutat migrator candidează din partea PNL Vâlcea


Eduard Helvig nu-i poate reprezenta pe vâlceni în Parlament

“Ziarul de Vâlcea” a promis acum câteva ediţii că va încerca să ajute electoratul vâlcean să voteze în cunoştinţă de cauză, să poată alege dintre candidaţi. În acelaşi timp am spus că susţinem candidatura vâlcenilor şi suntem împotriva paraşutaţilor. Azi vă prezentăm un candidat pe care PNL îl va propune drept candidat al USL. Membrii partidelor din USL din zona de Nord a judeţului dar şi ceilalţi cetăţeni trebuie să ştie cine este EDUARD HELVIG, actualul ministru al MDRT. Helvig este acel tip oportunist criticat mereu de PNL .A absolvit o facultate de ştiinţe politice la Iaşi,sprijinit de fundaţia Soros ( pentru care a lucrat la un moment dat în Cluj) ,a fost consilerul lui Dudu Ionescu ( PNȚCD) pe când acesta făcea parte din guvernul CDR, apoi după destructurarea PNȚCD a trecut la PC unde a fost deputat de Bihor şi apoi pentru 5 luni europarlamentar. Când şansele de intrare în parlament în 2008 au scăzut a trecut la PNL.Deci din punct de vedere al loialităţii ,este un oportunist şi un traseist perfect.Ca naţionalitate este provenit dintr-o familie mixtă.

Tatăl său, slovac maghiarizat din judeţul Bihor iar mama sa este olteancă. În 2008 candidează din partea PNL Oradea la alegerile parlamentare dar pierde. Devine consilierul personal al preşedintelui PNL, Crin Antonescu şi şef al campaniei electorale la prezidenţiale. După ce Antonesu pierde alegerile prezidenţiale din 2009, Hellvig se retrage la Oradea. Apoi revine la Bucureşti pentru a fi permanent în contact cu Antonescu care îl şi impune ca membru al Guvernului după ce Ponta ajunge premier. Ne spune şi nouă cineva ce are în comun acest om cu Vâlcea? Ce îl leagă pe el de oamenii şi locurile de aici? De ce l-ar vota un cetăţean din Călimăneşti, Malaia, Brezoi, Bujoreni , Perişani, Milcoiu etc pe Helvig? Pentru că aşa le spune Buican? Dar cine este Buican ca să le spună vâlcenilor că trebuie să voteze un oportunist, migrator,paraşutat să îi reprezinte pe ei în Parlament !. Peste câteva luni acest Helvig nu va mai fi ministru iar dacă va fi parlamentar de Vâlcea nu va ajuta pe nimeni din acest judeţ. Cel mult pe Mihai Mihalache ( Mişu) avocatul personal al deputatului Buican, trimis de acesta acum câteva luni pe post de consilier a lui Helvig. Sperăm ca tânărul avocat să nu urmeze “traseul “ actualului său şef.

Leave a Response