|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

O demisie tardivă… 

O demisie tardivă…

Petre Coman

Mandatul lui Constantin Roibu de peste două decenii în fruntea OLTCHIM reprezintă un adevărat record naţional care nu a mai fost atins de nici o persoană: este primul om care a reuşit să stea în fruntea unei întreprinderi mari de stat aproape 21 de ani. Sunt sigur că acest record va fi înscris de Constantin Roibu cu litere mari în CV-ul său personal. Dar nu îl vom analiza pe omul Roibu, ci vom trece în revistă câteva din efectele (in)deciziilor sale din ultimii 21 ani asupra activităţii celei mai mari societăţi din Vâlcea – OLTCHIM.

În primul rând, trebuie spus că situaţia dezastruoasă a întreprinderii din momentul de faţă i se datorează lui Constantin Roibu în procent de peste 80%. Faptul în sine a fost recunoscut chiar de către şeful OPSPI, Remus Vulpescu: “Această demisie vine după foarte multe încercări eşuate constant din partea managementului executiv de la OLTCHIM, condus de domnul Roibu, de a reabilita compania. Această demisie vine după foarte multe refuzuri obstinate ale managementului executiv de la OLTCHIM de a recunoaşte că ceva undeva a fost greşit şi că au greşit şi dumnealor. Și după foarte multe încercări de a face să se creadă că toate problemele vin numai din exteriorul OLTCHIM, iar conducerea executivă a OLTCHIM este un miel neprihănit”. Chiar dacă nu am fost de acord întodeauna cu deciziile lui Remus Vulpescu, înclin, de data asta, să îi dau dreptate în privinţa caracterizării activităţii lui Roibu.

Oricine vede cu ochiul liber situaţia dezastruoasă de la OLTCHIM. Datoriile şi pierderile au ajuns la cifra astronomică de 700 milioane de euro, instalaţiile funcţionează la 25% din capacitate, muncitorii nu şi-au mai primit salariile de 2-3 luni, obligaţiile către furnizorii de materii prime şi utilităţi (Salrom, CET Govora, Electrica, Distrigaz etc.) nu au mai fost plătite de ani de zile, iar firmele care au executat diverse lucrări de întreţinere şi revizii la OLTCHIM şi Arpechim nu şi-au mai încasat banii de foarte mult timp. În total, vorbim de circa 1 miliard de euro, sumă cu care se puteau construi patru OLTCHIM-uri de la zero. Este evident că principalul responsabil de această situaţie este Constantin Roibu, pentru că el a avut în mână toate pârghiile pentru a lua măsuri din timp în vederea redresării activităţii societăţii. Timp de 21 de ani, Roibu a tăiat şi spânzurat prin OLTCHIM, a avut un sindicat care nu a “lătrat” niciodată împotriva lui, nişte directori adjuncţi pe rol de “yes-meni” şi un consiliu de administraţie docil şi rupt de realităţile care se întâmplau prin combinat. Cât priveşte guvernele care se perindau pe la putere, Roibu avea o abilitate aparte de a-i aburi pe toţi prim-miniştrii care veneau pe la OLTCHIM, pe cei de la Ministerul Economiei îi făcea din vorbe, iar pe politicienii locali îi “cuminţea” cu câte un contract încheiat bineînţeles cu OLTCHIM.

Tot acest lanţ al slăbiciunilor de la OLTCHIM putea fi rupt dacă Roibu pleca din funcţie în urmă cu vreo 4-5 ani. Atunci era un moment prielnic pentru ca societatea să-şi gândească o nouă strategie de dezvoltare, să treacă la restructurări de personal, să investească în instalaţiile profitabile şi să taie contractele cu “căpuşele”. Dacă toate acestea se întâmplau prin 2006-2007, vorbeam astăzi de un OLTCHIM revigorat economic şi financiar şi care putea fi privatizat 2-3 ani mai târziu la un preţ bun, de circa 300 milioane de euro. Acum, dacă statul ia vreo 40 milioane de euro pe OLTCHIM să zică “Bogdaproste” şi asta din cauză că Roibu s-a încăpăţânat să se agaţe de putere şi să fie alungat cu forţa de muncitori, un scenariu care seamănă izbitor cu faza elicopterului care îşi ia zborul de pe clădirea Comitetului Central, avându-l pe Ceauşescu urcat la bord!

Leave a Response