Ministrul Mediului, Rovana Plumb, va băga sub lupă firma Ramboll România

joi, 17 mai 2012

Sute de mii de euro cheltuite dubios în cadrul unui proiect al Consiliului Judeţean Vâlcea

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, va băga sub lupă firma Ramboll România

Nicu Trandafir

Ramboll România refuză să furnizeze presei vâlcene informaţii referitoare la implementarea unui proiect cu finanţare europeană, care vizează SC CET Govora SA. Societatea de consultanţă care asigură asistenţa tehnică în cadrul proiectului “Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterea eficienţei energeticeÔÇ£ (proiect aprobat spre finanţare prin Axa prioritară 3 a POS Mediu) ţine la secret stadiul implementării proiectului menţionat.

“Ziarul de VâlceaÔÇ£ a demarat o investigaţie jurnalistică pentru a le furniza vâlcenilor informaţii în legătură cu modul în care au fost cheltuite mai multe zeci de mii de euro (poate chiar sute de mii!) pe acţiunile de promovare. Am trimis mai multe adrese către Ramboll România, prin care am solicitat informaţii referitoare la evoluţia proiectului. Ne-am lovit de un zid de tăcere, fiind trimişi la autoritatea contractantă, în speţă Consiliul Judeţean Vâlcea, mai precis ÔÇô Carmen Alexandrescu, directorul Direcţiei Programe Externe. Aşa cum ne aşteptam, Alexandrescu “şi-a pus poalele în capÔÇ£ şi a răcnit: “Ramboll România a câştigat licitaţia. Ei pot să lucreze materialele de promovare cu orice firmă doresc!ÔÇ£. Da, spunem noi, să lucreze, dar toate achiziţiile trebuie să fie ultra-corecte având în vedere că vorbim de bani europeni! Concret, Ramboll România trebuia să subcontracteze următoarele activităţi: tipărirea unor materiale de promovare ÔÇô 130.000 de pliante (!!!); tipărirea unor fluturaşi informativi ÔÇô 130.000 bucăţi; mape; afişe; bannere; spoturi video; alte obiecte promoţionale (pixuri, agende).

Pe site-ul de promovare al proiectului (www.aercurat-valcea.ro) am putut citi în luna martie 2012 că, la data respectivă, au fost realizate deja toate aceste materiale de promovare. O minciună gogonată! În urma cercetărilor efectuate de redactorii “Ziarului de VâlceaÔÇ£ a reieşit clar că pliantele, fluturaşii, afişele şi bannerele au fost realizate în luna MAI 2012 (deţinem procesul verbal prin care au fost recepţionate câteva materiale de promovare de către CJ Vâlcea ÔÇô cu scopul de a-i deturna atenţia preeşdintelui Ion Cîlea), nicidecum în luna martie, aşa cum i-au dezinformat pe vâlceni realizatorii site-ului mai sus menţionat. Ramboll România trebuie să-i convingă pe vâlceni, beneficiarii finali ai acestui proiect, că toate aceste materiale de promovare au fost realizate cu-adevărat. Până la această dată nu am văzut nici măcar un pliant din cele 130.000!

Întrebare pe adresa preşedintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea: De ce refuză Ramboll România şi asociaţii lor să prezinte informaţii referitoare la proiectul respectiv, la sumele cheltuite pe materialele de promovare şi la beneficiarii banilor europeni? “Ziarul de VâlceaÔÇ£ va transmite Ministrului Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, dar şi altor instituţii abilitate, o amplă informare-sesizare referitoare la toate aceste aspecte şi la modul în care banii europeni au ajuns în buzunarele unor băieţi şi fete deştepte din judeţul Vâlcea. Aşadar, aşteptaţi-vă la ce vă aşteptaţi mai puţin! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe