Ministrul Turismului a vizitat pârtia de schi de la Voineasa şi a semnat un proiect cu Primăria Râmnicului

miercuri, 11 aprilie 2012

Ministrul Turismului a vizitat pârtia de schi de la Voineasa şi a semnat un proiect cu Primăria Râmnicului

Cristian Petrescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-a aflat marţi, 10 aprilie, în judeţul Vâlcea, unde a semnat un contract de finanţare prin Programul Operaţional Regional (în valoare de aproape 22 de milioane de lei) şi a vizitat stadiul lucrărilor la pârtia de schi din staţiunea Vidra. La pârtia de schi, ministrul a fost însoţit de prefectul Petre Ungureanu, de vicepreşedintele CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, de deputatul Samoil Vâlcu, dar şi de reprezentanţi ai firmei constructoare - Acomin. În staţiunea turistică Vidra, MDRT investeşte, prin subprogramul „Schi în România", în proiectul Dezvoltarea infrastructurii de agrement, cu o valoare de peste 148,2 milioane de lei. Acesta a demarat în 2011 şi este preconizat să se finalizeze anul acesta, înainte de începerea sezonului de schi. În prezent, sunt deja terminate următoarele obiective: două teleschiuri, un telescaun, tronsoanele I şi II ale telegondolei, drumurile de acces la clădirile multifuncţionale de la cota 1.300, drumurile de acces la cota 1.850 şi cota 1.970, pârtia aferentă tronsonului I al telegondolei (cu o lungime de 2,3 km) şi punctul salvamont de la cota 1.970 m. Mai rămân de finalizat următoarele obiective: instalaţiile de iluminat şi zăpadă artificială aferente pârtiei de sub tronsonul I al telegondolei, înierbarea tuturor pârtiilor, clădirile multifuncţionale de la cotele 1.320 m, 1.850 m şi 1.970 m, parcarea supraetajată de la cota 1.320 m şi instalarea unui teleschi (între cota 1.320 m şi 1.425 m).
Tot marţi, de la orele 15, ministrul Cristian Petrescu a semnat cu primarul Romeo Rădulescu proiectul „Amenajare şi modernizare str. Aurelian Sacerdoţeanu şi str. Patriarh Iustinian Marina, municipiul Râmnicu Vâlcea". Acest proiect prevede fluidizarea traficului prin asfaltarea şi refacerea a 3.275 de metri de carosabil şi a trotuarelor, plantarea unui zid de protecţie din pomi, refacerea reţelei de canalizare pluviale şi a instalaţiei de iluminat public din zonă. Proiectul se va derula pe durata a 14 luni, valoarea totală ridicându-se la 21,87 milioane de lei, din care 15,51 milioane de lei reprezintă valoarea finanţării nerambursabile din fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe