Privatizarea, singura soluţie pentru Oltchim

duminică, 18 martie 2012

Privatizarea, singura soluţie pentru Oltchim

Petre Coman

De departe, evenimentul numărul 1 din Vâlcea va fi în acest an privatizarea societăţii, cea mai mare întreprindere din judeţ de care depind, direct sau indirect, locurile de muncă a circa 10.000 de oameni. Este, de fapt, prima privatizare majoră care se realizează în România, după vânzarea BCR în anul 2006 către austriecii de la Erste. Deja, publicarea anunţului de privatizare a captat o atenţie maximă din partea opiniei publice locale şi naţionale, iar tensiunea va creşte odată cu apropierea datei de anunţare a companiei care va câştiga licitaţia de oferte în plic. Metoda aleasă de Ministerul Economiei este una originală - negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic - şi reprezintă o premieră în istoria privatizărilor din România. Probabil că procedura de privatizare a fost propusă chiar de consultantul juridic PricewaterhouseCoopers.

În opinea mea, în tot aceste proces de privatizare sunt două necunoscute: preţul pe care îl va plăti statului viitorul proprietar al Oltchim-ului şi dacă privatizarea se va realiza după conversia datoriei de 135 milioane de euro către AVAS în acţiuni. În acest ultim caz, dacă statul se va hotărî să vândă Oltchim după realizarea conversiei, atunci mai este nevoie de un termen de cel puţin trei luni, ceea ce va împinge data semnării contractului de privatizare undeva prin luna iulie. Luând această opţiune, Guvernul îi poate “supăra" iarăşi pe cei de la FMI, pentru că în acordul stand-by se prevede foarte clar ca procedurile de privatizare să se încheie la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Cât despre preţul pe care îl va încasa statul pe 54% din acţiunile Oltchim, specialiştii au vehiculat suma de 100 milioane de euro, o sumă bună având în vedere contextul economic internaţional dificil şi situaţia financiară precară în care se află combinatul chimic. În ultimii patru ani, Oltchim a avut pierderi de zeci de milioane de euro, iar datoriile totale au ajuns la suma astronomică de 550 milioane euro.
Revenind la privatizarea Oltchim, trebuie să spunem că aceasta reprezintă de departe cea mai bună opţiune pentru întreprindere, indiferent de numele viitorului proprietar.┬áDacă statul ar păstra Oltchim-ul în ograda sa, iar “ritmul" problemelor financiare s-ar menţine, societatea riscă să ajungă în faliment în următorii 2-3 ani. Oamenii de la Oltchim trebuie să privească partea plină a paharului şi să vadă exemplele bune din privatizările din Vâlcea: Roţi Auto Drăgăşani, Vel Pitar, Vilmar, Uzinele Sodice Govora, Carvil, Conservil, Fravil, Hervil, Foraj Sonde, Avicola Băbeni, Forconcid, Remat, etc.

Din păcate, combinatul chimic a avut în ultimii zece ani o experienţă “traumatizantă" cu tentativele de privatizare. Cel mai mare eşec a fost în 2001 cu firma fantomă Exall, cea care a câştigat licitaţia pentru privatizarea Oltchim. Cei de la Exall nu au achitat contravaloarea pachetului de acţiuni (53,2%) şi nu au făcut dovada deschiderii unui cont în valoare de 25 milioane dolari, o garanţie a capacităţii de a efectua investiţiile asumate prin contractul de privatizare. Canadienii aveau nevoie de 34,7 milioane de dolari, bani pe care Exall a încercat să-i obţină printr-o ofertă publică de acţiuni ale unei companii înfiinţată special pentru preluarea Oltchim. Tentativa de privatizare a Oltchim a eşuat, de fapt, în toamna anului 2000, atunci când statul a primit doar două răspunsuri la anunţul scoaterii la vânzare a pachetului majoritar de acţiuni. În schimb, tot în ultimii zece ani, Oltchim nu a dus lipsă de peţitori care, public sau prin divrese negocieri de culise, au spus că vor să cumpere combinatul chimic. Amintim doar câteva nume dintr-o listă mai lungă: Exall Resources Limited din Canada, Lukoil, Rompetrol, Socar din Azberbaidjan, Grupul financiar Vienna Capital Partners, Serviciile Comerciale Române, Grivco, Petro Carbo Chem SE, TISE (controlat de grupul rus Gazprom), compania chineză Avic Internaţional, Forte (companie din Emiratele Arabe Unite) şi Rompet Rogas. Mai mult ca sigur că dintre aceste firme româneşti şi străine se va alege numele viitorului proprietar al Oltchim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe